Armata României a rămas întotdeauna în afara dezbaterilor politice, iar prezenţa atît a preşedintelui, cît şi a şefului Guvernului la bilanţul de activitate al Ministerului Apărării Naţionale dovedeşte acest fapt, a declarat premierul Victor Ponta dupa bilantul MApN.
“Am apreciat şi apreciez faptul că Armata Română a rămas întotdeauna în afara dezbaterilor politice. De altfel, prezenţa astăzi, atît a preşedintelui, cît şi a mea, arată că, atunci cînd vorbim de Armata Română, nu există dezbateri politice şi nu există decît interes naţional”, a afirmat Victor Ponta.
El a exprimat “preocuparea specială” a Guvernului faţă de familiile militarilor căzuţi la datorie şi a dat asigurări că le va oferi sprijin celor răniţi şi care au de suferit în urma participării României în teatrele de operaţiuni.
Premierul a mai spus că prin participarea sa la prezentarea bilanţului de activitate al MApN a vrut să arate respectul şi admiraţia pe care le are, în calitate de şef al Guvernului, faţă de Armata Română.
Instituţia şi-a îndeplinit toate sarcinile privind securitatea naţională, în ciuda condiţiilor sociale şi bugetare dificile. “Le-am mulţumit, de asemenea, tuturor celor prezenţi pentru sentimentul de mîndrie pe care îl încerc şi eu şi orice reprezentant al statului român la întîlnirile cu partenerii noştri internaţionali, pentru cuvintele frumoase şi aprecierea pe care partenerii noştri o au faţă de activitatea Armatei Române. Am spus încă o dată că parteneriatele strategice – în primul rînd cel cu SUA, cel cu NATO, ca membru al NATO, dar şi participarea României la politica de apărare europeană – reprezintă obiective strategice pe termen mediu şi lung”, a adăugat Victor Ponta.
Vorbe frumoase, politicianiste spuse de un prim ministru care, trebuie sa recunoastem, a marit bugetul MApN dupa mai multi ani de scaderi consecutive, chiar daca cu o suma infima fata de nevoile reale ale armatei, atat in ceea ce priveste inzestrarea cu tehnica si materiale cat si pe linia pregatirii militare. Nu stiu care au fost ajutoarele acordate de guvern militarilor raniti sau familiilor celor decedati in teatrele de operatiuni, dar e bine macar ca premierul nutreste un sentiment de mandrie pentru aprecierea de care se bucura militarii romani. Poate ar trebui sa constientizeze cineva ca prin eforturile acestor militari Romania a fost acceptata in marea majoritate a structurilor internationale si ca acesti militari merita mult mai mult decat le este oferit…..si ma refer aici strict la dotare, sprijin familial si nu in ultimul rand respect.