vineri, decembrie 13, 2024
AcasăLegislatieCelor cărora li s-a diminuat pensia ca urmare a aplicării prevederilor OUG...

Celor cărora li s-a diminuat pensia ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 1 din 2011 nu li se va lua nici-un leu

Corneliu Dobritoiu
Afirmatia din titlu apartine ministrului apararii nationale, intr-un comunicat dat publicitatii de MApN, cu ocazia Zilei Rezervistului.Am reuşit, într-o primă etapă, printr-un memorandum aprobat de Guvern în şedinţa din 30 mai, să nu li se ia nici un leu celor cărora li s-a diminuat pensia ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 1 din 2011. Aceştia nu numai că pierduseră prin recalculare, dar urma să li se ia, practic, şi din ceea ce primiseră în 2011. Acest Memorandum va urgenta aprobarea proiectului de lege aflat la Camera Deputaţilor, care urmează să-l dezbată în prima şedinţă de plen, ca şi cameră decizională.

Fara a mai comenta, iata in cele ce urmeaza mesajul ministrului apararii, Corneliu Dobritoiu, cu ocazia zilei rezervistului militar. Sa fie intr-un ceas bun!!!!

Aş vrea să vă mulţumesc astăzi dumneavoastră, celor care v-aţi dedicat viaţa slujirii Patriei, care v-aţi ales nobila profesie de militar şi v-aţi onorat cu demnitate angajamentele asumate prin sacralitatea Jurământului militar, spunându-vă că Guvernul României a reparat un act nedrept care lovea atât în demnitatea dumneavoastră, cât şi în modul în care statul ar fi trebuit să vă recompenseze activitatea.

Spun asta nu doar din poziţia mea oficială de ministru al Apărării Naţionale, o demnitate onorantă dar, să recunoaştem, temporară, cât, mai ales, din calitatea mea de rezervist şi camarad al dumneavoastră, pentru tot restul vieţii.

Am reuşit, într-o primă etapă, printr-un memorandum aprobat de Guvern în şedinţa din 30 mai, să nu li se ia nici un leu celor cărora li s-a diminuat pensia ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 1 din 2011. Aceştia nu numai că pierduseră prin recalculare, dar urma să li se ia, practic, şi din ceea ce primiseră în 2011. Acest Memorandum va urgenta aprobarea proiectului de lege aflat la Camera Deputaţilor, care urmează să-l dezbată în prima şedinţă de plen, ca şi cameră decizională.

Proiectul de lege care va fi propus spre adoptare prevede modificarea OUG nr. 1 din 2011 în sensul renunţării la recuperarea sumelor în cazul pensionarilor ale căror drepturi de pensie au fost diminuate în urma recalculării.
O a doua etapă a acestui demers urmăreşte ca, în condiţiile bugetare ale anului următor, să elimine toate discrepanţele cauzate în procesul de rectificare, aducând cuantumul pensiilor celor cărora le-au fost diminuate la nivelul celor din 2010.

Asistăm, în sfârşit, la un act reparatoriu pentru cei cărora le-au fost pe nedrept diminuate veniturile, iar în acelaşi timp îi asigurăm pe cei care, în urma recalculării, au beneficiat de pensii majorate, că, în baza principiului neretroactivităţii, un bun câştigat rămâne câştigat.

Ziua dumneavoastră, de fapt a noastră, ne găseşte astfel, cu voia lui Dumnezeu, în circumstanţe dătătoare de speranţe, după o perioadă grea pentru rezerviştii Armatei României. Fără a ne ancora în trecut, a venit vremea ca împreună să redăm demnitatea corpului de militari care, deşi formal s-au lăsat la vatră, în inima lor au rămas alături camarazilor activi, gata oricând să li se alăture dacă Ţara o va cere vreodată.

De aceea, consider nu doar o datorie ci şi o obligaţie să acţionez în perioada imediat următoare, cu întreaga mea energie şi cu toate mijloacele pe care le am la dispoziţie ca ministru şi om politic, pentru a repara toate nedreptăţile greu de înţeles şi imposibil de acceptat pe care le-aţi îndurat în domeniul recalculării pensiilor militare.

Vom acţiona, în paralel, pe linia redefinirii legislaţiei pensiilor militare, în spiritul tradiţional al pensiilor ocupaţionale, existent până acum în Armata României. În acest sens, vom institui un dialog serios, profesionist cu toate asociaţiile cadrelor în rezervă, fără discriminări, în cadrul unei comisii tripartite, alături de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale şi ai Parlamentului.

Sunt încredinţat că expertiza dumneavoastră, a rezerviştilor, ne va ajuta să găsim cea mai bună soluţie pentru reintroducerea acestui sistem de care se bucură militarii din multe armate aliate, şi pe care l-aţi pierdut în mod nedrept, şi fac asta în numele obiectivului comun de recâştigare a demnităţii militarilor, de recâştigare a rolului, importanţei şi respectului de care s-au bucurat în societate, de-a lungul istoriei, ostaşii noştri.

Nu în ultimul rând, doresc să vă asigur că voi acţiona pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să încerce, prin subterfugii politice, să lovească în demnitatea şi onoarea corpului de cadre, prin avansări abuzive sau prin acţiuni de politizare a armatei.

Închei, asigurându-vă de toată preţuirea, prietenia şi respectul meu. Voi rămâne acelaşi partener serios al dumneavoastră, animat de dorinţa sinceră de a găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor care vă frământă. După o viaţă în care aţi dăruit totul Armatei, ei bine, Armata vă datorează acest lucru. Voi veghea ca această obligaţie să fie pe deplin respectată.

La mulţi ani!

RELATED ARTICLES

5 COMENTARII

  1. Eu sunt unul dintre cei carora li s-a diminuat pensia. Am inteles ca pentru cei carora li s-a marit pensia in urma revizuirii – recalcularii se achita noul cuantum.Foarte bine. Principiul neretroactivitatii. Dar pentru cei ca mine, reintregirea pensiei la nivelul celei din decembrie 2010 se va face in 2013 daca vor fi alocatii bugetare ??? Cum ramane cu principiul aratat mai sus?

  2. Adevarata HARABABURA.

    o SA AVEM PENTRU UNII CARE AU MUNCIT DIN GREU IN LOCURI DE MUNCA CU GRAD RIDICAT DE PERICOL SI CARE DE MULTE ORI NU AU FOST INCADRATI CORESPUNZATOR IN GRUPE DE MUNCA, PENSIE DUPA CONTRIBUTIVITATE, IAR ALTA CATEGORIE IN MAJORITATE FUNCTIONARI DE BIROU SI PARTICIPANTI LA TOATE CURSURILE POSIBILE CARE SI-AU TRAS FUNCTII INALTE SI NISTE GRUPE DE MUNCA DE PARCA AR FI MUNCIT IN MINA VOR AVEA PENSIA STABILITA DUPA ULTIMUL SALARIU DE FUNCTIE. Vorba lui Caragiale.CURAT…….
    Singurul lucru laudabil este acela ca nu se vor lua banii celor afectati de consecintele unor legi nepotrivite pentru sistemul militar. In rest trebuiesc gasite solutii echitabile pentru toata lumea. O pensie care sa reflecte toate veniturile salariale si o incadrare in grupe de munca care sa refllecte cu adevarat gradul de poricol in respectivele locuri de munca.

  3. Domnule ministru, vă respect fiindcă sunteţi respectat de mulţi camarazi şi colegi de suferinţă fiind un om de onoare care a absolvit un liceu militar, liceu care v-a educat să preţuiţi adevărul!
    Plecand de la teza lui PLATON „Nu trebuie să se respecte omul mai mult decât adevărul”, v-aş ruga să cercetaţi modul cum au fost calculate valorile noilor pensii militare, să stabiliţi adevărul şi să sancţionaţi pe cei care au măsluit adevărate cuantumuri prin aplicarea după ochi frumoşi a condiţiilor de muncă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE