„Secret de stat“ în cazul maistrului militar Marius Nazare, unul dintre cei doi supravieţuitori ai accidentului aviatic de la Tuzla, din vara lui 2010, în care şi-au pierdut viaţa 12 militari. Aşa cum ne-a obişnuit, Armata Română, încă de la început, a decretat, în cazul tragediei de la Tuzla, în care nimeni nu este tras la răspundere (încă!), „Legea Omertei”. Orice informaţie, oricât de nesemnificativă ar fi ea, nu trece de zidul opac al reprezentanţilor ei.
Spunem acest lucru pentru că, deşi nici bine nu se vindecase de rănile suferite în accidentul de la Tuzla, în care 12 dintre colegii săi şi-au pierdut viaţa în mod tragic, Marius Nazare a fost „ascuns”, la începutul anului trecut, în Afganistan. Reprezentanţii Armatei, au refuzat, la acel moment, să dea vreo informaţie cu privire la acest lucru.
Întrebări fără răspuns…
Ancheta privind accidentul de la Tuzla, efectuată lapidar, nu a găsit vreun vinovat. O problemă de ordin tehnic la aparatul de zbor a fost dată drept factorul determinant al tragediei. Ulterior însă, Armata Română a luat hotărârea scoaterii din uz a acestui tip de avioane. Se recunoştea atunci că acestea erau învechite şi reprezentau un real pericol pentru cei ce le foloseau.
La insistenţele unora dintre familii, abia la începutul acestui an, procurorii militari au fost de acord să reia cercetările, urmând a se efectua o serie de expertize care ar trebui, abia de acum încolo, să facă lumină în acest caz.
Citeste articolul integral pe cugetliber.ro
Cugetator, sectiunea in care ne aflam este dedicata articolelor din presa romaneasca, articole ce trateaza categoria militarilor, fie ca ele sunt pentru sau impotriva militarilor. Am incercat permanent sa fim impartiali, sa tratam toate subiectele si articolele cu aceeasi moneda fara a lua apararea cuiva. Astea sunt articolele, asa sunt expuse in presa, asa sunt prezentate si aici, fara nici-o modificare sau adaugire.
Mai, Roarmy, nu vad care este problema ta si a ziarului Cuget liber?? O aberatie de articol care a fost preluat si aici. Ma asteptam la lucruri mai serioase, dar vad ca blogul asta devine pe zi ce trece un fel de OTV electronic… Pacat!