În perioada 27 mai– 06 iunie a.c., 200 de militari din Batalioanele 811 şi 812 Infanterie ale Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” au participat la un stagiu de pregătire în comun cu un detaşament de pușcași marini americani, în poligoanele şi terenurile de instrucţie din garnizoana Dej, în cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force 2013.
Activitatea a debutat în data de 27 mai la sediul Batalionului 811 Infanterie “Dej”cu un scurt ceremonial de deschidere, unde au fost prezenţi comandantul Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, general de brigadă Dan–Florin GRECU, comandanţii unităţilor din garnizoana Dej, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, militari români şi americani și reprezentanți ai mass–media locale.
Pe parcursul celor două săptămâni de pregătire în comun, infanteriștii români împreună cu pușcașii marini din cadrul Corpului de Infanterie Marină (MARFOREUR) al Statelor Unite ale Americii au exersat tehnicile, tacticile şi procedurile specifice teatrelor de operaţii, antrenamentul în comun contribuind la creşterea interoperabilităţii între armatele statelor participante. Prin modul în care s-a planificat şi s-a executat exerciţiul, participanţii s-au instruit într-un mediu apropiat cadrului operaţional multinaţional, în mod special particularităților teatrului de operaţii din Afganistan.
De asemenea, în poligonul de instrucţie Capul Dealului a avut loc în un exerciţiu tactic în teren fără trageri de luptă, şi nu în ultimul rând au fost executate în poligonul Valea Urişorului din garnizoana Dej, trageri cu armamentul din dotare celor două armate.
Acest modul de pregătire a oferit oportunitatea ca toţi participanţii să pună în aplicare cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice aplicate în misiunile la care au participat în diferite teatre de operaţii, şi nu în ultimul rând a constituit un bun prilej de a aplica deviza “Ne instruim cum luptăm şi luptăm cum ne instruim!”.
Sursa : forter.ro