vineri, iunie 21, 2024
AcasăPoliticaArmata Romana si lipsa de demnitate.

Armata Romana si lipsa de demnitate.

Tacerile vinovate, multumirea „prea-instelata” a linistei finalului de cariera, mult prea-marile sporuri si salarii sau obedienta oleaginoasa ? Ce ii impiedica pe liderii militari sa ia pozitie in fata continuei degradari a imaginii Armatei ?
PD-L are cateva constante in combaterea crizei.

Una dintre ele pare a se insinua din ce in ce mai puternic in sordidul cotidian cu incapatanarea unei constante adiabatice: transformarea sistemului militar in supapa de presiune a societatii.
Politica de aparare a statului roman se face, din ce in ce mai des, la B1TV si OTV, fara a tine cont de sugestiile si politicile provenite din domeniul apararii, pilonul acesta de baza fiind din ce in ce mai mult marginalizat si trecut cu vederea la formarea marilor strategii ale tarii (strategii care, din nefericire, oricum, nu au durata mai mare de un ciclu electoral).
Pare-se ca, in ultima perioada, marii formatori de politici nationale au mai degraba aspectul unor ministri gregari, al unor ministrese blonde, al unor oameni politici de mascarada sau al unor clanuri familiale care hotarasc destinele de securitate ale tarii undeva pe malul lacului Snagov. La un gratar.
Clasa politica romaneasca tinde, din ce mai mult, sa desconsidere sau chiar sa ridiculizeze rolul ministerelor de „forta”. Demagogia anului 2010 incepe sa semene din ce in ce mai mult cu retorica „dusmanului de clasa” din perioada anilor ’50, de asta data insa artileria indreptandu-se spre „specialii” din sistemele militare care, chipurile, ar „suge sangele boborului”.
Pacat ca nu mai traieste conu’ Iancu Caragiale sa-i descrie. Actiuni de demonizare, de punere la zid, de ridiculizare, de „asmutire” a omului de rand impotriva militarilor care, vezi draga Doamne, ar fi marii profitori ai natiei. Natie care nu cracneste la nici unul dintre marile furturi din avutia nationala, instrumentate tocmai de aceleasi „fete mari” care dau ochii peste cap acuma agitand profetic steagul luptei impotriva lipitorilor militare. Vorbim despre aceeasi clasa politica ce stie cum se privatizeaza in mod sublim vreo fabrica pe „doi lei si-un euro”, care stie cum sa schimbe bordurile o data la doi ani, care stie cum sa vanda si sa rasvanda vreun petec de pamant, la suprapret, pentru ca pe acolo trece vreo autostrada ipotetica sau de consilii judetene care impart bugetul in functie de steagurile electorale de pe strada principala.
Vorbim despre aceeasi clasa politica ce isi ranjeste nerusinat nurii obositi dar, neaparat blonzi, la orice ora de varf, in „prime-time” la televiziunile „prietene”. Este vorba despre aceeasi natie care ii compatimeste pe diversi Casuneni si Costinii, dar care-i deconteaza capitanului de aviatie litrii de combustibil ai MIG-ului obosit si prafuit.
Adevarul este ca, daca militarii nu ar fi existat pentru justificarea crizei, ei ar fi trebuit inventati. Caci, unde mai gasesti un asa debuseu de imagine, care tace si nu reactioneaza in nici un fel ?

Facatorii de strategii

Inclusiv in sistemul militar insusi exista o falie intra-institutionala. Ea se manifesta intre „organul” politic si elementul strict militar. Facatori ai politicii Guvernului (dar si ai partidului care i-a milostivit cu nevisata functie), politicienii din varful ierarhiei militare tind prea des, din nefericire, sa se uite cu nesat mai ales catre cele doua palate, fie el Victoria, fie el Cotroceni, in loc sa se uite in jos catre „talpa” armatei.
Sinecura primita pentru vreo cateva mii de voturi in plus obtinute, la alegeri, in judetele de bastina sau pentru vreo cateva zeci de parlamentari in plus „decupati” de la alte partide ii face sa-si manifeste, permanent, loialitatea mai mult catre imaginea partidului si nu catre sistemul in fruntea caruia (Vai !) au fost pusi.
Ce ma mira (dar nu prea tare) este tacerea transpirata a sefului statului. Dupa cum cred ca domnia sa a uitat (sau se face ca uita) in mijlocul vesnicei sale campanii de imagine, intre bundite si o lana de oi taiata meserias, domnia sa nu este (asa cum si-ar dori) seful justitiei (ma refer la rolul sau strict constitutional), nici al educatiei, nici al turismului si dezvoltarii (aici o face doar prin delegare de competenta), dar… este seful Armatei, comandantul ei suprem (ne referim la intreg Sistemul National de Aparare, nu numai la Ministerul Apararii).
Ce il face pe seful statului sa nu-si asume responsabilitatea de a atrage atentia asupra eroziunii demnitatii sistemului militar ? Caci, ca orice comandant, ar fi trebuit sa stie (si daca nu stie, i-o spunem noi) ca una din componentele forte ale capacitatii de lupta a unei armate este si moralul. Moral care se sprijina si pe demnitatea de corp inoculata in sufletul militarului.
Este de neinteles pentru marea masa a militarilor cum comandantul lor suprem, primul care ar trebui sa-si „pastoreasca” turma, nu reactioneaza la atacurile periodice la adresa demnitatii lor. Nici o iesire publica, nicio „urecheala” a guvernantilor… tacere de mormant.
Exponent politic extrem de siret, presedintele probabil ca miroase ca … nu „se face” sa intervina. Ca nu are motive de ingrijorare referitor la situatia Armatei.

Bun pentru export

Imi aminteste de vremurile de dinainte de ’89, cand aveam rosii „de export” si rosii „pentru intern”. Asa si presedintele: la „export” suplimenteaza trupe, se zbate electoral, spumega nationalist pentru onoarea lui proprie in fata lui Obama, mai trimite cate un batalion in Afganistan. Dar, la „intern”, are grija sa ii puna cu botul pe labe pe toti militarii care „papa” asa de nesimtit banii amarati ai contribuabilului roman, incat chiar ca vor sa-i ajunga din urma pe parlamentari.
De unde provine siguranta domniei sale, totusi ? Poate de la spiritul de obedienta oleagionasa care s-a incumbat la varful conducerii militare ? Obedienta care sterge pe zi ce trece personalitatea si demnitatea pe care generalii o clameaza la fiecare parada militara la care-l asteapta cu tuica, piine si sare pe seful statului.
Ne dam cu caramida in piept pentru scuturi antiracheta care nu-s ale noastre. Dar cumparam in voiosie piese de muzeu zburatoare, cu numele de F-16, care, oricat de mult ar fi vopsite, tot de la mana a doua se cheama ca se cumpara. Pe bune, mai bine nu le cumparam. Mai bine mai asteptam vreo 5 ani. Decat sa patim ca si cu fregatele… scoici bune de impins pe mare cu suflul vanjos al marinarilor, mai bine lipsa.

Lasitate sau interes ?

Are Camil Petrescu o descriere a unui discurs flamboaiant, al altor parlamentari, in „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”: „Vom invinge pentru ca soldatii nostri se vor lupta cu baioneta – si nu e un tun care sa reziste baionetei romanesti – impotriva oricarui armament, iar cand baioneta se va fi rupt, cu pumnii, cu unghiile, cu dintii…”
Asta sa vrea politica romaneasca de la Armata Romana ? Razboi declamativ in izmene si cu baioneta-n dinti ?
N-am sesizat nicio reactie oficiala a distinsilor capi ai Armatei, nicio demisie de onoare, nimic. O fi manifestarea vreunei taceri vinovate sau tacerea multumita a linistei finalului de cariera ? Oricare din ele ar fi, ambele aduc cu sine gustul amar al lasitatii.
Aflu, fara prea multa mirare, ca mult-prea respectatul nostru premier de buzunar incearca sa „taie”, din nou, din demnitatea financiara a militarilor. De data asta prin interventia legislativa a unei foste foto-modele, de mana a doua, care stie cum arata uniforma militara doar din pozele de campanie ale Elenei Basescu.
Bravo !
Halal natie !

Sursa: Ovidiu Mihalache pentru ziare.com

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE