Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa şi comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Iurie Dominic, au primit vineri, 24 septembrie, la sediul Ministerului Apărării, vizita de lucru a delegaţiei militare române condusă de amiralul Gheorghe Marin, şeful Statului Major General al Armatei Române.
Pe agenda de discuţii dintre generalul de brigadă Iurie Dominic şi amiralul Gheorghe Marin, s-au aflat subiecte privind cooperarea militară bilaterală, instruirea în comun a militarilor din cele două armate, precum şi pregătirea personalului în instituţiile de învăţământ militar.
Cei doi lideri militari au explorat posibilităţi de dezvoltare a cooperării bilaterale la nivelul tuturor categoriilor de forţe. Au fost identificate domenii practice ale cooperării bilaterale precum exerciţiile întrunite, pregătirea corpului de sergenţi şi subofiţeri, şi instruirea evaluatorilor militari conform standardelor occidentale. Totodată, au fost discutate perspectivele cooperării în domeniul tehnico-militar şi identificarea unor posibilităţi de dezvoltare a cooperării în mentenanţa tehnicii.
În cadrul întîlnirii cu amiralul Gheorghe Marin, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a declarat că vizita unui înalt oficial militar român reprezintă un moment de referinţă pentru Armata Naţională, care va consolida relaţiile militare bilaterale pe domeniile de interes reciproc.
„Sîntem interesaţi de consolidarea relaţiilor militare bilaterale pe mai multe planuri. Vrem să intensificăm dialogul politico-militar la nivelul celor două armate, iar vizita Şefului Statului Major General al Armatei Române la Chişinău reflectă din acest punct de vedere importanţa acordată de cele două state dezvoltării cooperării bilaterale”, a accentuat ministrul Apărării.
Totodată, Vitalie Marinuţa a evocat contribuţia României la asistenţa socială a militarilor şi funcţionarilor Armatei Naţionale, care au beneficiat împreună cu familiile lor de odihnă la staţiunea militară „Cap Aurora” din Constanţa. Ministrul Apărării a evidenţiat inclusiv sprijinul României privind instruirea efectivului Armatei Naţionale în instituţiile de învăţămînt militar românesc de nivel liceal, universitar şi postuniversitar.
La rîndul său, amiralul Gheorghe Marin, a apreciat că relaţiile de prietenie dintre cele două ţări sînt rezultatul bunelor relaţii politice existente între R. Moldova şi România, iar colaborarea bilaterală va fi bazată întotdeauna pe principiile egalităţii şi respectului reciproc.
„La fel ca şi Dumneavoastră, sîntem preocupaţi de întărirea şi dezvoltarea relaţiilor militare bilaterale, care reprezintă o parte însemnată a cooperării dintre ţările noastre”, a menţionat oficialul militar român, la întîlnirea cu ministrul Vitalie Marinuţa.
De menţionat că delegaţia militară română condusă de amiralul Gheorghe Marin se află în vizită de lucru în R. Moldova în perioada 23 – 24 septembrie, la invitaţia şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, general de brigadă Iurie Dominic. Programul vizitei mai cuprinde vizitarea cimitirului ostaşilor români din localitatea Ţiganca.
Amiralul Gheorghe Marin deţine funcţia de şef al Statului Major General din 13 septembrie 2006, iar la 3 noiembrie 2006 a fost avansat la gradul de amiral. Potrivit prevederilor legii, Statul Major General al Armatei Române este o structură centrală, subordonată nemijlocit ministrului Apărării, iar Gheorghe Marin este primul amiral din istoria Armatei Române care ocupă acest post.
Sursa: voceabasarabiei.net