Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice,organizeaza în perioada 27 iunie – 1 iulie, cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia 2011, curs ce se intinde pe durata a 5 zile si care se va desfaşura în locaţii ale Ministerului Apărării Naţionale aflate în garnizoana Bistriţa.
Conform MApN, scopul principal al cursului este acela de a pregăti jurnaliştii pentru activitatea din zonele de criză şi război, inclusiv pentru mediatizarea problemelor din domeniul apărării naţionale. Accentul va fi pus pe cunoşterea şi înţelegerea riscurilor multiple la care se expun jurnaliştii care relatează din zone de operaţii şi pe formarea deprinderilor practice de acţiune în situaţii periculoase.
Programul cursului are în vedere nu numai cele mai recente evoluţii înregistrate în situaţia reporterilor care transmit din zone de conflict şi riscurile actuale la care se expun pe timpul exercitării profesiei, ci şi luarea în considerare a experienţei Armatei României în diferitele teatre de operaţii.
Crearea unor situaţii cât mai apropiate de realitatea teatrelor de operaţii militare va fi asigurată prin aplicarea pe scară largă a conceptelor utilizate în pregătirea personalului militar care urmează să fie desfăşurat în misiune.
Cursul se va desfăşura prin contribuţia comună a specialiştilor militari şi a unor jurnalişti cu experienţă în relatarea evenimentelor din zone de conflict şi va beneficia de participarea reprezentanţilor organizaţiilor profesionale din mass-media, care vor împărtăşi cursanţilor din cunoştinţele şi experienţa lor.
Antrenamentele se vor concentra în special asupra următoarelor aspecte: cunoaşterea tehnicii şi a armamentului din înzestrare, demonstrarea efectelor armamentului şi muniţiei de război, reguli de securitate pe timpul operaţiilor,invăţarea şi exersarea măsurilor de protecţie, cunoaşterea şi evitarea pericolelor prezentate de mine, încărcături explozive şi capcane, comportamentul în situaţia căderii în captivitate, în punctele de control (checkpoints), cât şi în alte situaţii specifice zonei de operaţii, orientarea în teren necunoscut,tehnici de supravieţuire, măsurile de acordare a primului ajutor.