marți, aprilie 29, 2025
AcasăPoliticaConsiliul judetean Neamt poate rupe protocolul de prelungire a contractului cu MAPN...

Consiliul judetean Neamt poate rupe protocolul de prelungire a contractului cu MAPN privind statiunea Baltatesti

Unul dintre aghiotantii ministrului Oprea spune intr-o adresa: „MAPN are de gând să dezvolte capacităţile de tratament şi cazare în regim hotelier prin implementarea programelor de investiţii susţinute de Ministerul Apărării Naţionale, din venituri proprii şi transferuri, în conformitate cu prevederile legale,

precum şi acesarea fondurilor europene pe baza parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Neamţ şi Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiectiv realizarea unui standard superior celui actual, la nivelul normelor şi cerintelor europene pentru furnizorii de servicii în domeniul sănătăţii şi turismului”.

Atunci de unde intrebarea din titlul articolului?

Din sedinta Consiliului judetean Neamt, unde s-a discutat printre altele modul de realizare a investitiilor in statiunea Baltatesti. Astfel, preşedintele executivului nemţean a solicitat colegilor consilieri care sunt însărcinaţi să urmărească modul în care se fac investiţiile în staţiunea Bălţăteşti să evalueze situaţia şi să prezinte o informare la următoare şedinţă de plen.
Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a dat de înţeles că are marii dubii referitoare la modul în care Ministerul Apărării Naţionale a înţeles să investească în acest obiectiv. „Rog pe domnii consilieri Valerică Frăţilă, vicepreşedintele Mircea Pintilie şi pe domnul Constantin Iacoban să ne prezinte la următoarea şedinţă un raport referitor la modul în care se desfăşoară lucrările de investiţii la acest obiectiv”, a solicitat Vasile Pruteanu.
El a adăugat că a adresat această solicitare deoarece a aflat că cel care se ocupa de staţiune a fost schimbat din funcţie, şi că până la acest moment nu s-a efectuat nici un fel de lucrare la acest obiectiv. „Vreau să mergeţi la faţa locului, să vedeţi despre ce este vorba şi să informaţi şi colegii dumneavoastră despre aceste aspecte. Au promis că vor face investiţii majore, dar din informaţiile mele nu s-a petrecut nimic. Avem acel proiect în care instalăm panouri solare, iar când am ajuns la Bălţăteşti am constatat că nu putem face acest lucru deoarece acoperişurile sunt degradate”, a mai spus Vasile Pruteanu. El a solicitat ca din această comisie să facă parte şi un consilier din partea PNL.
Reamintim că protocolul de prelungire a contractului dintre MAPN şi CJ Neamţ a fost semnat în vara acestui an, după ce ministerul s-a angajat să reabiliteze clădirile din staţiune. Chiar de atunci au existat probleme cu privire la planul de investiţii al Ministerului Apărării Naţionale pentru staţiunea în cauză, plan ce nu a fost aprobat din prima de către membrii forului judeţean. Ei au cerut în mai multe rânduri ca decizia să fie luată abia după ce ministerul va mai suplimenta fondurile de investiţii.
În cadrul şedinţei din martie 2010 legislativul nemţean a aprobat prelungirea contractului cu MAPN pentru 40 de ani.
Prelungirea s-a făcut până la data de 31.03.2050.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE