Ministerul Apărării Naţionale organizeaza, la 10 martie, o licitaţie pentru achizitionarea unui sistem naţional de protecţie a infrastructurilor IT&C de interes naţional impotriva ameninţărilor provenite din spaţiul cibernetic.
Potrivit Mediafax, contractul este estimat la 69,3 milioane de lei (14,3 milioane de euro), in aceasta suma fiind inclusa si taxa pe valoarea adaugata.
Cu o durată de 12 luni, proiectul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.
Dupa participarea, in urma cu o luna, la Consiliul European, presedintele Romaniei declara:
„Noile provocări de securitate sunt organizate pe patru segmente. Primul este securitatea cibernetică, al doilea priveşte securitatea maritimă, acestea au ca termen iunie 2014. Până atunci trebuie prezentate strategii pe aceste domenii. Am subliniat că Marea Neagră trebuie introdusă în această strategie de securitate. Pentru prima dată se aduce în discuţie securitatea maritimă, ceea ce e vital pentru noi. La Summitul de la Chicago s-a stabilit că Marea Neagră e o zonă de vulnerabilitate”.
Seful statului a declarat că s-a înfiinţat la Bucureşti un oficiu pentru combaterea criminalităţii informatice. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Bettaini-Dragoni, au semnat, la jumătatea lunii octombrie, un memorandum privind înfiinţarea, la Bucureşti, a unui Oficiu pentru combaterea infracţiunilor cibernetice.
„Poate reuşim să trecem performanţii noştri hackeri pe partea bună a baricadei. Cifra pagubelor realizate de hackeri este de 290 miliarde euro în 2012, la nivelul UE. Zilnic sunt atacate 148.000 de calculatoare prin atacuri cibernetice, iar pe piaţa cibernetică sunt în momentul de faţă 150.000 de viruşi, introduşi în sistemele cibernetice ale statelor UE”, a menţionat Traian Băsescu.
Cine si de ce a hotarat ca MApN sa faca aceasta achizitie este greu de spus.