duminică, februarie 9, 2025
AcasăActualitate militara26 iunie- Ziua Drapelului Naţional

26 iunie- Ziua Drapelului Naţional

3dflags_rou0001-0003a[1]În fiecare an, la data de 26 iunie romanii sarbatoresc Ziua Drapelului Naţional, sarbatoare proclamata de autoritati prin Legea nr. 96/1998. Militari din toate garnizoanele tarii vor participa la ceremoniile publice de înălţare a Drapelului Naţional organizate de autorităţile publice locale.

Astăzi, începând cu ora 19.00, în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, va avea loc Ceremonia de coborâre a drapelului. Activitatea se înscrie în seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional. Drapelul Naţional va fi coborât de pe catarg şi predat militarilor Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, care îl vor depune la biserica regimentului, din Bd. Gl. Vasile Milea, nr. 5-7.

În Sfântul locaş, Drapelul Naţional va fi sfinţit şi păstrat până mâine dimineaţă, când militarii îl vor aduce în Piaţa Tricolorului, la ceremonia publică dedicată sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional.

In Bucuresti, Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei organizează o ceremonie publică dedicată Zilei Drapelului Naţional, în Piaţa Tricolorului din Bucureşti, situată în faţa Palatului Cercului Militar Naţional incepand cu ora 10.00.

Joi, 26 iunie, începând cu ora 10.00, drapelul va fi adus în piaţă, va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României.

La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Forţele Navale Române participă cu efective la ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Drapelului Naţional, joi, 26 iunie, în garnizoanele de marină, astfel: Constanţa, ora 10.00, la Comandamentul Flotei, pe faleză; Mangalia, ora 10.00, Complexul Monumental din Piaţa Republicii; Brăila, ora 09.30, la Catedrala Naşterii Domnului şi Piaţa Independenţei; Tulcea, ora 10.00, în Piaţa Tricolorului; Babadag, ora 10.00, Monumentul Eroilor.

Patriot cum il stim, ministrul Dusa nu va lipsi de la eveniment, el anuntand deja ca participa atat în Piaţa Tricolorului din Bucureşti cat si în localitatea Tulgheş, judeţul Harghita, unde se va înălţa pe catarg cel mai mare drapel din această zonă.

Personal, as vrea sa vad la aceasta ceremonie toti politicienii romani. Militarul roman respecta si poarta drapelul zi de zi, indiferent de locul unde se afla: atat in suflet cat si pe tinuta.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE