Imobilul, aflat în prezent în custodia Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, va trece la MApN. Scopul este, potrivit notei de fundamentare a proiectului, o mai bună administrare a clădirii, care trebuie să aibă acelaşi regim juridic ca toate celelalte imobile ale ministerului, precum şi introducerea în ,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale”.
In loc de glontul izbavitor al unui inamic nobil, scuipatul otravit si mincinos al unui prim ministru
Privesc cu uimire ceea ce ni se întâmplă zilele acestea, nouă, militarilor trecuţi în rezervă. Printr-o lege nedreaptă pur şi simplu suntem condamnaţi la umilinţă şi mizerie fără să avem nicio vină. Mărturisesc faptul că în acest moment mi-ar fi plăcut să fiu undeva departe într-un teatru de război, într-o tranşee săpată în solul arid şi fierbinte aşteptând cu degetul pe trăgaci apariţia inamicului.
UNPR critica atitudinea lui Victor Ponta fata de recalcularea pensiilor militare
Intr-un comunicat de presa dat publicitatii de biroul de presa al UNPR, se condamna in mod categoric atitudinea pe care presedintele PSD o are fata de recalcularea pensiilor militare. Conform acestui comunicat, Victor Ponta incearca sa speculeze politic o tema care, in realitate, nu-l preocupa si pe care nu o intelege.
Noul sef al SMFT: general de brigada Ariton Ionita
Asa cum precizam intr-un articol ieri, generalul de brigada Ariton Ionita a fost investit astazi in functia de sef al Statului Major al Fortelor Terestre, conform unui comunicat al ministerului apararii nationale,publicat astazi pe site-ul oficial.
Recalcularea pensiilor militare in presa scrisa si cea online
Am adunat pentru cititorii roarmy, cateva articole aparute zilele acestea in presa scrisa,online si la televiziuni despre recalcularea pensiilor militarilor aflati in rezerva Romaniei. Linkurile puse de echipa roarmy va vor conduce direct la sursa articolelor.
Generalul Lupu: Pensiile sub 3000 de lei de care beneficiaza militarii cu cariera completa nu au fost diminuate
Pensiile militare sub 3.000 de lei de care beneficiază militarii cu carieră completă nu au fost diminuate, a declarat, astazi, generalul de brigadă Maria Lupu, şeful Direcţiei Generale Financiar Contabile din Ministerul Apărării.
Adrian Nastase: Inca o umilire a pensionarilor militari. De ce?
A trecut aproape o saptamana de la decizia luata, in data de 8 Ianuarie 2011, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, conform careia HG privind recalcularea pensiilor militare trebuie suspendata. Adica, recalcularea pensiilor militare este ilegala. Ceea ce trebuia sa se intample insa, nu se intampla. Guvernul nu a luat decizia de a respecta legea, de a respecta o hotarare definitiva a Justitiei.
