duminică, mai 3, 2026
Acasă Blog Pagina 136

Avioanele Hercules C-130 modernizate de firma Elbit Systems

0

Contractul companiei Elbit Systems Ltd. a fost incheiat cu societatea Compania Nationala Romtehnica SA, fiind adju­de­cat la data de 20 decembrie 2010. De­numirea generica se refera la Contract de achizitie a patru complete ,,Echi­pamente de razboi electronic EW pentru aeronave C-130”.

MApN va testa psihologic comisarii garzii financiare

0

Potrivit unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului finantelor, ”condiţia stării de sănătate corespunzătoare pentru ocuparea unei funcţii publice specifice de comisar se atestă pe bază de examen medical de specialitate şi testare psihologică, care se efectuează în unităţi specializate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale”.

Continua rotirea detasamentelor romanesti in Afganistan.

0

Joi, 19 mai, începând cu ora 10.00, la sediul Statului Major al Fortelor Terestre a avut loc ceremonia prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii Afganistan a Elementului de Comandă şi Control Zabul (CTZ= Combined Team Zabul) şi a Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”.

Emblema „Onoarea Armatei României”, cu însemn de război, pentru militarii raniti in Afganistan

0

Este vorba despre cei 4 militari romani, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, raniti într-un incident în data de 1 mai, în timpul unei misiuni pe autostrada A1 din Provincia Zabul, Afganistan, când autovehiculul blindat, tip MRAP, donat de armata americana, în care se aflau, a fost rasturnat de un dispozitiv exploziv improvizat detonat de insurgentii afgani.

Locuinte in regim ANL pentru tinerii militari la Timisoara.

0

In data de 13 mai la sediul Primăriei Timişoara va fi semnat protocolul de predare-primire a unor imobile care au fost în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în vederea construirii unui ansamblu de locuinţe ANL, 300 de unităţi locative urmând să fie repartizate tinerilor militari din garnizoana Timişoara.

Misiunile fregatei „Regele Ferdinand” in Marea Mediterana. Operaţia „Unified Protector”.

0

Fregata „Regele Ferdinand”, care şi-a început pe 30 aprilie acţiunile în cadrul operaţiei de impunere a embargoului asupra Libiei în Marea Mediterană, a executat, până în prezent, aproximativ 70 de misiuni specifice. Starea de sănătate şi moralul membrilor echipajului românesc sunt foarte bune.
Fregata are ca misiuni principale patrularea şi monitorizarea navelor din zona de responsabilitate, interogarea şi controlul navelor suspecte de transport de arme şi mercenari către Libia.

Catalin Ionel Marinescu, o noua victima a insurgentilor afgani.

3

Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie marţi, 10 mai, în jurul orei 06.00, în Provincia Zabul, Afganistan anunta Ministerul Apararii Nationale intr-un comunicat oficial postat pe www.mapn.ro.

Ordin Nr. 1.453/M.34/18.769/10.161 din 04.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice.

0

Ordin Nr.18769 din 04.05.2011
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura comisiilor de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii
ACT EMIS DE: Ministerul Administratiei si Internelor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 318 din 09 mai 2011

Placa comemorativa cu numele eroilor romani cazuti in teatrele de operatii

0

In cadrul ceremoniei militare dedicată Zilei Independenţei de Stat a României, Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei, desfăşurata la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti, a fost dezvelita o placa comemorativa pe care apar numele celor 21 de militari romani a caror viata a fost scurtata de teatrele de operatii in care Romania a avut trupe.

Drapelele structurilor romanesti din Afganistan in berna. Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan.

3

Joi, 5 mai, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan a anuntat Ministerul Apararii Nationale intr-un comunicat postat pe site-ul oficial.