Ne tot intrebam unde-s generalii nostri in aceste vremuri grele pentru Armata Română, care ar putea fi poziţia acestora faţă de încălcarea onoarei şi demnităţii militarilor. Ei bine, distinsul camarad-infomondo militar i-a dibuit pe acestia fiind, ca de obicei, ” fie la umbră deasă, fie la pomană aleasă ” !. Daca nu stiati, ei sunt cata frunza si iarba şi aparţin tuturor categoriilor de forţe armate. Unii sunt activi, alţii în rezervă sau în retragere. Marea majoritate are un numitor în comun: nu a luat poziţie publică faţă de umilirea constantă a armatei române, a ostaşului român, de către actuala conducere a statului. Altfel spus, sunt ” foarte indignaţi” dar… într-o „tăcere profundă”.
Senatorul Dobra şi-a trădat uniforma, crezul şi o parte din familie
Familia senatorului PD-L Nicolae Dobra este împărţită după ce acesta a votat aşa cum i-a dictat partidul din care face parte şi nu aşa cum ar fi trebuit să îi dicteze conştiinţa şi haina de militar pe care a purtat-o o viaţă întreagă, după cum a lăsat să se înţeleagă col (r) Vasile Dobra, fratele politicianului.
“CIURUIŢI” ÎN DEMOCRAŢIE
Vă rog să mă iertaţi domnilor veterani,
că nu am facut nimic pentru a vă scuti de umilinţele acestei abjecte şi inimaginabile îngenunchieri la care urmează să fiţi supuşi şi dumneavoastră, aceea de a vă deplasa la ghişeele patriei suverane pentru a cere să vă fie recalculată pensia.
Dumneavoastră mai credeţi că de la Patrie nu trebuie să aşteptaţi recompense, chiar dacă aţi fost răniţi sau i-aţi fost devotaţi. Eu unul sunt convins că nu meritaţi acest afront la vârsta la care ţara ar trebui să vă asiste social ca pe adevăraţi eroi. Iată de ce aceste rânduri se doresc a fi un elogiu,
UNDE NE SUNT GENERALII ŞI AMIRALII ?
În aceste vremuri grele pentru Armata Română, tot mai mulţi militari se întreabă unde sunt generalii, care este poziţia acestora faţă de încălcarea onoarei şi demnităţii militarilor. Vă rugăm să priviţi cu mare atenţie aceste două fotografii sugestive, realizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei. Domnii generali şi amirali se găsesc, ca de obicei, ” fie la umbră deasă, fie la pomană aleasă !”. Sunt mulţi şi aparţin tuturor categoriilor de forţe armate. Unii sunt activi, alţii în rezervă sau în retragere. Toţi au un numitor în comun: nici unul nu a luat poziţie publică faţă de umilirea constantă a armatei române, a ostaşului român, de către actuala conducere a statului. Altfel spus, sunt ” foarte indignaţi” într-o „tăcere profundă”.
Echipa de conducere a MAI va răspunde pentru tensiunile create în poliţie.
„FSNPPC, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., organizaţie care reuneşte peste 50.000 de membri, anunţă că sindicaliştii au cerut, prin vot nominal, blocarea temporară a sistemului şi responsabilizarea, pentru toate consecinţele acestei blocări, a ministrului Vasile Blaga, solidar cu şefii din teritoriu ai poliţiei.
Militarii romani elogiati de LA Times
Sarbatorirea Zilei Marinei, la Constanta, a devenit pentru jurnalistul Tony Perry, de la prestigiosul cotidian american Los Angeles Times, un prilej sa faca cunostinta cu militarii romani, dar si sa constate ca Romania este unul dintre cei mai importanti aliati ai SUA in Afganistan. Impresia cu care a ramas ziaristul a fost atat de puternica, incat materialul publicat in editia electronica de joi a cotidianului amintit este mai mult decat elogios la adresa tarii noastre.
Eu plec mandro din nou la armata…
Mihail Popescu, ultimul general pur-sange din Armata Romana, a trecut in rezerva in anul 2004, cu regretul de a lasa in urma o structura decimata, in care regulamentele militare erau calcate in picioare de aberante decizii politice si in care strategia de dezvoltare a armatei lipsea cu desavarsire. Organism bolnav, condus empiric de catre ministri desemnati politic, care de cele mai multe ori au avut in dreapta generali de paie, Armata Romana nu putea sa evolueze spre bine si progres. Dupa ce in anul 2007 a incetat printr-o lege triumfalista obligativitatea serviciului militar, evolutia institutiei militare s-a transformat intr-o involutie dusa pana la derizoriu.
EADS vrea sa-si extinda afacerile din Romania
Concernul european EADS inten tioneaza sa incheie mai multe afaceri in Romania. Dupa ce a demarat o investitie greenfield la Ghimbav, in colaborare cu IAR, unde vor fi produse componente pentru avioanele Airbus, recent, com pania a facut o prezentare a sistemului de comunicatii TETRA/TEDS (TETRA En hanced Data Service). La intalnire au participat reprezentanti ai Serviciului de Teleco mu nicatii Speciale, ai Ministerului Apararii si ai Ministerului de Interne.
Familiile militarilor morti la Tuzla isi cauta dreptatea in instanta
Ministerul Apararii Nationale ar putea fi bun de plata dupa ce o parte dintre familiile celor 12 militari, care au murit in accidentul aviatic de la Tuzla, au anun tat ca sunt hotarate sa apeleze la instanta. Rudele indoliate ale militarilor dis pa ruti vor sa obtina daune morale de la MApN, pe care il considera vinovat pen tru producerea tragediei. Apropiatii victimelor vor sa traga astfel un semnal de alarma asupra riscurilor pe care si le asuma cei care imbraca haina militara din cauza do tarilor precare cu care este inzestrata Armata Romana. Oamenii spera sa previna astfel de tragedii si sa ii determine pe oficiali sa puna mai mult pret pe vietile celor care slujesc tara.
Transfer de autoritate la Zabul- Afganistan
Ceremonialul transferului de autoritate dintre Echipele Operaţionale de Consiliere şi Legătură (OMLT) tip batalion, rotaţiile a doua şi a treia, a avut loc duminică, 15 august, în Camp Apache din provincia Zabul, Afganistan.
