Pentru o categorie a opiniei publice sunt doar mercenari bine plătiţi plecaţi să execute misiuni în teatrele de operaţii din zonele de conflict de pe întreg mapamondul. Însă pentru majoritatea, soldaţii romåni prezenţi în teatrele de operaţii reprezintă braţul armat al politicii externe de la Bucureşti şi în general al promovării intereselor Romåniei în afara graniţelor ţării. Pană acum, marea parte a ştirilor pe care mass-media le transmite despre militarii romåni sunt doar atunci cånd aceştia sunt răniţi sau chiar mor, deoarece activitatea lor acolo pare neinteresantă pentru ziare şi televiziuni.
Deci consumatorii de presă nu cunosc mai nimic din ceea ce înseamnă să fii militar în Armata romånă, să execuţi ordine, să trăieşti departe de familia ta, toate pentru a sluji interesele ţării tale. Ziarul „Curentul“ şi-a propus să stea de vorbă cu unul dintre soldaţii romåni cu mai multe misiuni la activ pentru a oferi o imagine de ansamblu mai clară asupra vieţii militarilor plecaţi pe front şi motivele pentru care aleg această carieră riscantă.
Se numeşte Radu Predescu, este subofiţer în Brigada 2 Vånători de munte, are 35 de ani şi din 2005 a participat la trei misiuni externe pe care Armata Romånă le-a susţinut în afară. Cånd a ales cariera de militar avea doar 21 de ani şi i-a plăcut faptul că sistemul era foarte bine organizat. „Am descoperit că, teoretic şi practic, sistemul militar este o microsocietate în măsură să îndeplinească orice misiune, în orice moment, cu resurse proprii. De asemenea mi-a plăcut faptul că există o ierarhie care este păstrată cu sfinţenie indiferent de situaţie şi asta mi s-a părut un lucru fascinant. Acestea au fost principalele lucruri care au concurat la alegerea pe care am făcut-o atunci“, a declarat militarul.
În prima misiune care a avut loc în Afganistan, în Kadahar, a plecat deoarece i se părea frustrant că se instruia şi nu avea ocazia să pună în aplicare tot ceea ce învăţase pånă atunci.
Prima misiune, primele obstacole
Astfel că şi-a făcut bagajul cåt pentru şase luni, misiunea durånd din ianuarie pånă în iulie 2005. „Am făcut parte din Batalionul 300 Infanterie, din Galaţi, batalion care a fost dislocat într-o bază din Kandahar. Iniţial, baza romånească se afla chiar långă pistele de aterizare, cazarea fiind asigurată la corturi. Îmi aduc aminte că zgomotul motoarelor avioanelor şi elicopterelor era infernal şi mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu acest lucru“, ne-a declarat militarul. De asemenea şi clima, care era altfel decåt în Romånia, le-a ridicat ceva probleme, deoarece diferenţele mari de temperatură dintre zi şi noapte scad rezistenţa sistemului imunitar, după cum ne-a precizat militarul. Ulterior, el şi camarazii lui au fost mutaţi într-o altă zonă unde au avut condiţii mult mai bune.
Moartea militarului Narcis Şonei – cel mai dificil moment
Cel mai dificil moment pe care subofiţerul Predescu l-a trăit în Afganistan a fost acela cånd a murit Narcis Şonei, pe 24 aprilie 2005. „În ziua aceea s-a format o patrulă de luptă, iar romånii se aflau în prima maşină din coloană. Astfel că erau şi predispuşi la riscuri mai mari decåt celelalte maşini. În timpul misiunii au dat peste un dispozitiv exploziv incendiar şi în urma deflagraţiei blindajul TAB-ului a fost străpuns, iar Narcis a murit. De asemenea, în acelaşi incident un alt camarad, Gabriel Hanganu, a fost grav rănit. El a fost transportat spre baza din Kandahar, unde i s-a oferit primul ajutor. Însă datorită faptului că el a suferit arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului a fost transportat ulterior în SUA, în Texas, unde se află cea mai mare clinică de arşi. Acolo a stat internat patru luni, pånă cånd s-a recuperat. A fost un moment extrem de dificil pentru el, deoarece pielea i-a fost clonată pentru a reuşi să-i acopere suprafaţa arsă. Acum este bine, se află în ţară şi i-a fost găsită o funcţie care să nu-l solicite atât de mult“, ne-a precizat militarul. „Ceea ce am trăit era un sentiment de frustrare şi neputinţă pentru că nu puteam face nimic în situaţii de genul acesta“, a conchis militarul.
15 zile la peste 3500 m altitudine în deşert
„Cea mai grea misiune pe care am avut-o acolo şi la care am participat a fost de 15 zile în condiţiile în care noi am ştiut că plecăm numai pentru 4 zile. Oamenii erau foarte solicitaţi. Misiunea a fost dificilă pentru că situaţia era de aşa natură. Plus că trebuia să facem faţă unor temperaturi extrem de ridicate, altitudini foarte mari, la peste 3.500 de metri, iar tehnica noastră nu era concepută pentru aşa ceva. Am înfruntat o grămadă de provocări şi lucruri noi la care a trebuit să ne adaptăm din mers“, ne-a mai povestit militarul.
Între Irak şi Afganistan există mari diferenţe
În Irak, militarul Predescu a făcut parte dintr-o companie de infanterie a Batalionului 21 Vånători de Munte, din septembrie 2006 pånă în aprilie 2007. „Există diferenţe de substanţă între cele două teatre de operaţii. Ameninţările sunt cu totul altele şi, spre deosebire de Afganistan, în Irak lupta se duce într-un foarte mare procent în zone locuite. Regulile de angajare sunt cu totul altele datorită acestui fapt şi acţiunile militarilor trebuie să fie adaptate în funcţie de acestea. Pentru noi, cea mai mare ameninţare au constituit-o atacurile cu foc indirect cu rachete şi mortiere. Cea mai dură experienţă a fost aceea cånd într-o zi, långă clădirea noastră, la maxim 10 m, a aterizat o rachetă de acest fel. Norocul nostru a fost că nu am avut oameni acolo, astfel că nu s-au înregistrat victime. Ele au o rază de acţiune de cåţiva metri buni. În Irak cele mai dificile zile pe care le-am trăit au fost în ultima parte a misiunii, deoarce misiunea a fost prelungită şi am rămas noi să ne ocupăm de partea administrtivă repatrieri“. (Va urma)
Sursa: Curentul
