Prezent la Bruxelles, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean a declarat dupa reuniunea miniştrilor de externe din statele NATO, ca detaliile privind participarea României la misiunea de instruire a forţelor afgane de securitate după 2014 vor fi stabilite anul viitor, dar în ţara noastră există un angajament politic clar de a menţine o prezenţă militară până spre sfârşitul lui 2014 şi respectiv de a participa după 2014 la viitoarea misiune NATO de instruire, consiliere şi asistenţă din Afganistan.
Întrebat dacă s-a luat o decizie privind participarea României la misiunea de instruire post-2014, şeful diplomaţiei române a afirmat că subiectul a fost discutat anterior la nivelul structurilor de securitate naţională.
‘Bineînţeles, anul viitor va trebui să batem în cuie această participare, pentru că implică un angajament bugetar la nivelul orizontului anului 2015, dar există un angajament politic clar, indiferent de culoarea guvernării în România, de a ne menţine angajamentele pe de o parte până la sfârşitul lui 2014 şi pe de alta de a continua prezenţa în această formulă revizuită. Mai departe, anul 2014 va fi un vârf de sarcină pentru angajamentul României în Afganistan pentru că, am spus, vom rămâne până la sfârşitul anului cu o parte semnificativă a militarilor români. Separat, pas cu pas, va fi un proces de repatriere a trupelor şi a mijloacelor alocate ISAF’, a afirmat Corlăţean, care nu a furnizat informaţii privind calendarul retragerii trupelor române, despre care a spus că este de resortul Ministerului Apărării.
El a menţionat că disponibilitatea deja anunţată a României de a face parte din viitoarea misiune NATO de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate afgană, depinde de două condiţii, respectiv fundamentarea unei baze legale solide şi convenirea unui acord privind statutul forţelor NATO în Afganistan, aşa-numitul SOFA.
Ministrul român de externe a luat cuvântul în cadrul reuniunii NATO despre finalizarea procesului de tranziţie din Afganistan, atrăgând atenţia asupra faptului că acesta depinde şi de tranziţia politică şi subliniind că ‘va fi extrem de important modul în care se vor desfăşura alegerile anul viitor, care trebuie să corespundă unor standarde rezonabile de ordin democratic’, dar punctând, în acelaşi timp, şi importanţa reconcilierii interne şi a dimensiunii economice.