vineri, octombrie 4, 2024
AcasăActualitate militaraDrapelul de Luptă al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai...

Drapelul de Luptă al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” a fost decorat

Virtutea Militara in grad de cavaler
Virtutea Militara in grad de cavaler
La propunerea ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 31 iulie a.c., decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul”.

Astfel, cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înfiinţarea Armei Tancuri, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute în procesul de formare, specializare şi instruire a personalului militar, pentru devotamentul şi curajul excepţionale dovedite de militari pe timpul participării la misiuni internaţionale, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul „Virtutea Militară” – în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul”.

Ordinul Virtutea Militară cu însemne de pace şi de război se poate acorda:

a) ofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere şi personalului civil cu pregătire superioară care lucrează în ministere şi în instituţii centrale autonome cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi aparţin forţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radiolocaţiei;
b) unităţilor militare româneşti care aparţin forţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radiolocaţiei;
c) unităţilor militare şi ofiţerilor sau personalului civil cu funcţii de răspundere, aparţinând forţelor terestre ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară se conferă de Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale făcute de miniştrii şi conducătorii instituţiilor centrale autonome de resort pentru persoanele din domeniul lor de activitate.

Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Virtutea Militară şi a Medaliei Virtutea Militară sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 29/2000.

Preşedintele României poate să confere Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară şi din proprie iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradului de Mare Ofiţer, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE