Zboruri de supraveghere în spaţiul aerian al României

Sursa foto: wikipedia.org

Începând de duminică şi până pe 13 aprilie, în spațiul aerian al României si al Ungariei se vor desfasura activitati de supraveghere aeriana, inspectori militari ruşi desfasurand misiuni de inspectare de la bordul unui avion de tip Antonov-30B în cadrul tratatului internaţional Open Sky, conform ministerului apararii din Rusia, citat de Mediafax.

Avionul va decola de pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti, iar în Ungaria de la baza aeriană Kecskemet.

În cursul zborurilor, specialişti ruşi şi străini vor monitoriza operaţiunea de supraveghere cu echipament de la bordul avionul, conform tratatului.

Intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, tratatul Open Sky, stabileşte un regim neînarmat al unor zboruri de observare a teritoriilor celor 34 de state membre, cu scopul promovării deschiderii şi transparenţei forţelor şi activităţilor lor militare. Rusia a ratificat tratatul în mai 2001.

Ministerul rus al Apărării a mai anunţat că inspectori americani efectuează zboruri de inspecţie în spaţiul aerian al Rusiei, în paralel, în aceeaşi perioadă, în baza aceluiaşi tratat.

Ministrul Apărării Mircea Dușa a declarat că este o acțiune obișnuită, un avion al nostru survolând la rândul său alte țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide