sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitate militaraTeme de interes pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Teme de interes pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Astazi a avut loc, la Palatul Cotroceni, prima şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sub conducerea noului presedinte al Romaniei Klaus Iohannis. Starea de securitate din Ucraina si implicaţiile pentru România, stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României, proiectul de lege privind planificarea apărării sunt doar cateva dintre subiectele aflate in ordinea de zi a Consiliului.

La şedinţă au participat: Prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta; viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, domnul Gabriel Oprea; ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa; ministrul Afacerilor Externe, domnul Bogdan Aurescu; ministrul Justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc; ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, domnul Mihai Tudose; ministrul Finanţelor Publice, domnul Darius-Bogdan Vâlcov; Directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Eduard Hellvig; prim-adjunctul Directorului Serviciului Român de Informaţii, domnul general-locotenent Florian Coldea; prim-adjunctul Directorului Serviciului de Informații Externe, domnul general Silviu Predoiu; Șeful Statului Major General, domnul general-locotenent Nicolae Ciucă; consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, domnul Adrian-George Scutaru; secretarul CSAT, domnul general Ion Oprişor.

Au mai participat, ca invitaţi: ministrul pentru Societatea Informaţională, domnul Sorin Mihai Grindeanu, şi Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul general Lucian-Silvan Pahonţu.

O primă temă dezbătută de către Consiliu a reprezentat-o analiza stării de securitate din Ucraina şi implicaţiile pentru România. Membrii Consiliului au apreciat că sprijinul consecvent al României pentru Ucraina, de la declanşarea crizei, a marcat o deschidere fără precedent a autorităţilor de la Kiev față de cooperarea bilaterală cu România.

În continuare, membrii Consiliului au luat în discuție stadiul proceselor de asociere politică şi economică cu Uniunea Europeană și stadiul demersurilor de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest. Aceştia au apreciat că, în anul 2014, s-au înregistrat progrese privind parcursul european al acestor state. Totodată, membrii Consiliului au considerat că regiunea Balcanilor de Vest trebuie inclusă într-o viziune de ansamblu asupra Europei de Sud-Est, care să întărească rolul strategic al României în zonă. Exercitarea de către România a rolului de pivot al NATO şi UE în regiune va contribui, la momentul oportun, şi la acceptarea de către partenerii occidentali a includerii Republicii Moldova în pachetul de extindere care are în vedere Balcanii de Vest.

O altă temă de pe agenda şedinţei a reprezentat-o informarea cu privire la stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României pentru perioada 2013-2016 şi în perspectivă până în anul 2022. Membrii Consiliului au concluzionat că, în anul 2014, România a continuat respectarea angajamentelor asumate în cadrul organismelor internaţionale de securitate, simultan cu reducerea contribuţiei cu forţe în teatrele de operaţii.

Membrii Consiliului au remarcat că decizia de creştere a bugetului alocat apărării la nivelul de 2% din PIB până în anul 2017, urmare a consensului obţinut din partea tuturor partidelor parlamentare, va asigura revigorarea programelor majore privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României şi va reprezenta şi o oportunitate certă pentru industria de apărare.

Următoarea temă a constituit-o avizarea proiectului de lege privind planificarea apărării. Membrii Consiliului au apreciat că această lege urmăreşte eficiența procesului de planificare a apărării, concentrat asupra dotării militare, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare a apărării şi asigurării coerenţei acestora cu planificarea din celelalte state NATO şi UE.

Referitor la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare desfăşurate în anul 2014, membrii Consiliului au fost informaţi despre concluziile raportului prezentat şi propunerile Guvernului de îmbunătăţire a activităţii instituţiilor implicate.

În continuare, membrii Consiliului au analizat şi aprobat raportul privind activitatea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, în anul 2014, instituţie al cărei obiectiv general a constat în dezvoltarea capacității de răspuns la incidente de securitate cibernetică şi a relaţiilor de cooperare cu entități naţionale sau internaţionale, cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat propunerile Prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea pe teritoriul României, în perioada mai-iunie 2015, a unor forțe și mijloace ale armatei portugheze, având în compunere patru aeronave F16 Falcon și personalul aferent (aproximativ 150 militari și civili) în scopul pregătirii și desfășurării misiunilor de Poliție Aeriană NATO. Președintele României urmează să informeze Parlamentul cu privire la decizia luată, în condițiile legii.

În cadrul ședinței, s-a aprobat Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2014 şi s-a decis trimiterea acestuia, spre examinare, către Parlamentul României.

O concluzie foarte intresanta o trage presedintele Iohanis pe pagina oficiala de Facebook:

După mai bine de o jumătate de secol de pace, în apropierea granițelor noastre sunt uciși oameni. Alții își părăsesc satele în căutarea unui refugiu. România se află la aproximativ 300 de km de Crimeea, locul unde a început anul trecut modificarea granițelor stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial. Avem tot interesul ca orice conflict din această parte a Europei să se rezolve pe cale pașnică. Cu ocazia reunirii Consiliului Suprem de Apărare a Țării am evaluat conflictul din Ucraina, efectele lui în regiune și am reconfirmat angajamentele asumate de România în cadrul parteneriatelor noastre strategice.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. COMENTEZ ALTFEL … cu SENRYU! Care csre potrivesc ? … actualei MIORITYK LAND !!:

    mare e grădina –
    cu unguri la Cultură
    și Coandă-n F16

    ziua Marinei –
    război pierdut din start
    marinari leșinați

    regina nopții –
    bălai parfumul ei tâmp
    regina din pîmp

    Iar inundații –
    se intră la apă
    cu CELERITATE

    morală biblică …
    vibrând prin cel obiectiv
    un foton subiectiv

    Kiev gavarit în zadar
    cernăuții la oaste
    doar cu arcanul

    sus pe deal cazărmi-
    amprente venetice
    biserici cetate

    frontul rusesc
    cere carne de tun –
    răzmeriță-n Cernăuți

    tristihul senryu –
    tristeți all exclusive
    cu haz de necaz

    fainoșag –
    clarificat ficat ficat
    și carne de cal

    frunze pe căști –
    cercetași în adâncime
    cu vodca-n porthart

    război asimetric –
    asimetric 69-n pat
    asimetrici nou născuți

    impozit pe case –
    de la-ntâi aprilie
    și la rromi și la melci

    frunzulină –
    ocarină fluier nai
    țambal țiteră buhai

    frumoasa curioasa –
    la floarea plutind
    din minte portanța

    flying flowgunpowder smell –
    from the blackish clouds
    over Black Sea coast

    typhoon in China –
    first class romanian pupils
    without benches

    Saint Mary night dream –
    on my watchdog funeral
    many small green bears

    typhoon in China –
    first class romanian pupils
    without benches

    cioroii –
    cu ochi-n patru
    fir telefonic din cupru

    parfum de gutui –
    în dulceața călie
    înotând viespea

    bamboo defying the wind –
    back pushed judoka’s yelding
    and suddenly wins

    un Riesling pe zi
    ține toți doctorii mei
    în vacanță

    a Riesling a day
    keeps my all doctors
    on holliday

    de la tristih
    tiptil la haiku
    în șoapte

    cu și făr-de kigo
    făr-de abac
    de silabe

    fără kireji ku kigo de import
    și abac chinezesc de silabe
    tristih neaoș port

    blossomed chesnut trees –
    hand in hand two damaged toys
    grandma and grand pa

    ploaie de vară –
    cad cireșe dar hribii
    le pun pălării

    martor mut luna –
    se evaporă și umbra
    hoțului de fier vechi

    we trust in creedence
    clearwater revival
    to cool japan red crux

    AFGAN ALL QUIET-
    twenty to the sky
    romanians

    perpendicular
    de la Orion săgeți –
    crapă pietrele

    at dawn in the spring
    the Happy Planet Index –
    Green Revolution

    all cats at a loss
    fey tweet and flutter by chick
    fallen from the nest

    natural summit –
    all leaders are listening
    peace violin song

    green revolution
    the Happy Planet Index
    up to the summit

    AFGAN ALL QUIET
    two more fighters to the sky
    violin death march

    first five black crosses
    on the PEACEwar calendar –
    AFGAN ALL QUIET!

    porc pieds liees-
    grincement eplore,aboiments
    de tout le chiens

    gendarmes a pied
    comme si recolter mais
    MIG noir boite

    voleures a la cherises
    rouge tachetes entre pieds
    tanga coullotes de fillette

    Sunset, girl’s milking
    the cow with a crumpled horn-
    lake mirror’s feedback

    perpendicular
    de la Orion săgeți –
    crapă pietrele

    Spring fever
    gardner’s shallot
    sprouted on basket

    sorry twin sisters –
    valentine
    only one

    bat clopotele
    meri … la biserică
    înfloriți cu gând bun !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE