Tag Archives: veteran

Invictus Romania da startul “Ştafetei Veteranilor” pe 19 octombrie

Sacrificiul impune respect!

Sacrificiul impune respect!

Pe 19 octombrie vor da startul “Ştafetei Veteranilor” de pe esplanada din faţa Monumentului Eroilor Patriei, de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi o vor purta aproximativ 800 de kilometri, refăcând traseul de eliberare a teritoriului românesc în anul 1944, pentru a ajunge la ceremonia desfăşurată pe 25 octombrie la Carei.

O noua campanie derulata de militarii romani: “Sacrificiul impune respect!”

Prin această campanie, desfăşurată până la sfârşitul anului 2014, militarii Armatei României doresc să conştientizeze publicul asupra nevoii de respect şi preţuire care se cuvin veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi ca urmare a participării la acţiuni militare, precum şi să promoveze voluntariatul şi creşterea coeziunii sociale în jurul unor proiecte care vizează valori fundamentale ale statului.

Propunere legislativă privind instituirea unor drepturi pentru personalul care a participat la acţiuni militare în afara teritoriului statului român

Militari romani in Afganistan

Militari romani in Afganistan

Militarii veterani din MApN, MAI si din serviciile de informaţii care au participat la misiuni in teatrele de operatii, precum şi soţul sau soţia celor decedaţi sau care au suferit dizabilităţi în astfel de misiuni, ar putea beneficia de facilităţi financiare, dupa parasirea sistemului din care au facut parte, daca un proiect de lege iniţiat de senatorul PSD Mircea Geoană va fi aprobat.

Plutonierul-adjutant principal Florinel Enache a revenit în rândul colegilor

Presedintele american Barack Obama si plt.adj. Florinel Enache

Presedintele american Barack Obama si plt.adj. Florinel Enache

Dupa ce a fost ranit grav in Afganistan, dupa mai bine de un an petrecut intre cei patru pereti ai rezervei din spitalul de mari mutilati Walter Reed din SUA, dupa vizite emotionante ale presedintelui SUA si ale primei doamne in aceasta rezerva, plutonierul principal Florinel Enache a primit o veste buna: a revenit in randul cadrelor militare active ale armatei.

Se sting veteranii

Intamplator am dat peste o poezie scrisa de un veteran de razboi. Autorul a cuprins in cele cateva strofe toata mahnirea si tot offul din sufletul acestei categorii uitata de toate guvernele Romaniei. Pentru ca alte cuvinte sunt de prisos, va lasam sa va intristati alaturi de versurile col. Gheorghe Lăcătuşu- veteran de război.

Militar roman paralizat in Irak, umilit de autoritati in tara

Un militar ranit in teatrul de operatiuni din Irak aduce acuze grave unor angajati ai spitalului militar care, potrivit afirmatiilor acestuia la RealitateaTV, l-au jignit si l-au umilit de cate ori au avut ocazia. A rămas paralizat de la gât în jos în urma unui accident produs în timp ce se afla în misiune în Irak, în aprilie 2007 si tot ceea ce doreste este sa-si recapete mobilitatea prin recuperare medicala.

“Ziua Porților Deschise” la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) organizează Ziua Porților Deschise, sâmbătă, 21 iunie, între orele 10.00 și 14.00, la Castelul Țepeș și la Memorialul Eroilor Neamului (Mormântul Ostașului Necunoscut) din Parcul Carol I.

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide