Tag Archives: teatru de operatii

Diurnele miltarilor ce desfasoara misiuni externe au fost majorate

Personalul care desfasoara misiuni in afara teritoriului national va beneficia de diurne majorate, Hotărârea Guvernului nr. 46/2020, care prevede majorarea, fiind publicată luni în Monitorul Oficial.

Presedintele Romaniei petrece Pastele alaturi de militarii romani din Afganistan

Potrivit unui comunicat al administratiei prezidentiale, presedintele Klaus Iohannis si sotia sa, Carmen, petrec Pastele alaturi de militarii romani din teatrul de operatii din Afganistan.

”CELOR DIN SPATELE FORMAŢIEI”- articol dedicat familiilor militarilor dislocati in teatrele de operatii

Aici, în praful afgan, ştim ce se întâmplă când se primesc veşti de acasă, bune sau nefericite. Ştim gustul lacrimilor de dor. Ştim cum arată tavanul de deasupra patului, atunci când gândurile călătoresc preţ de câteva secunde spre cei dragi. Însă ne avem unii pe alţii, camarazi, indiferent de grad. Greu sau uşor, suntem aici, la datorie, să ducem o misiune până la capăt, cu profesionalism şi responsabilitate. Pentru asta suntem plătiţi din bani publici. Nu am venit în misiune să cerşim, să furăm sau să se întrebe unii ori alţii dacă suntem sau nu europeni. Aici suntem militari NATO, respectaţi pentru modul în care îndeplinim misiuni periculoase.

O noua melodie dedicata militarilor din Afganistan de…..fiul unuia dintre ei

Daca trupa RIPSTOP dedica militarilor din Afganistan o melodie, iata ca a venit vremea ca altcineva sa se gandeasca la suferintele acestor militari. Impresionat de imaginea tatalui sau prezent intr-un videoclip filmat in Afganistan, Alex Raicu, fecior de militar dislocat in teatrul de operatii a hotarat sa scrie versuri si sa compuna muzica….hiphop. Tema: Afganistan. A iesit ceva? Garantat da, pentru ca vine dintr-un suflet de baiat lipsit de protectia parintelui, din sufletul baiatului care trebuie sa fie barbatul in casa lipsita de mana celui plecat la lupta. Sa vedem ce a iesit:

Eugen Ionel Roventa catre militarii romani din Afganistan

Catre militarii romani din Afganistan
Decembrie 6, 2012
Stimati Ostasi,
Activitatile pe care le desfasurati curent pe campurile de lupta din Afganistan pot fara exagerare sa fie numite eroice. Darzenia, vitejia si determinarea aratata de fortele romane sunt fara tagada.

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide