Tag Archives: Afganistan

Cand nesimtirea prinde glas: Meseria de politician este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan

Afirmatia din titlu apartine unui politician de clasa al Romaniei, unul din sutele de politicieni ce ar trebui sa aiba doar vorbe frumoase pentru cei pe care, prin votul lor, ii trimit in teatrele de operatiuni pentru ca ei, in fotolii confortabile, sa-si poata indeplini mandatul de pe urma caruia vor beneficia de indemnizatii la pensionare. Din fericire, chiar daca biroul de presa doarme, cativa militari nu mai pot sa inghita nesimtirea.

Doi militari români au murit în Afganistan, un al treilea a fost rănit

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, transmite Ministerul Apărării Naţionale intr-un comunicat.

Presedintele Romaniei petrece Pastele alaturi de militarii romani din Afganistan

Potrivit unui comunicat al administratiei prezidentiale, presedintele Klaus Iohannis si sotia sa, Carmen, petrec Pastele alaturi de militarii romani din teatrul de operatii din Afganistan.

Ofiter din fortele speciale romane ranit in Afganistan

Militari romani in Afganistan

Militari romani in Afganistan

Potrivit unui comunicat de presa dat publicitatii astazi de catre biroul de presa al MApN, un ofiter roman din fortele pentru operatii speciale, ce actioneaza in teatrul de operatii Afganistan, a fost ranit in urma unui atac insurgent al talibanilor.

Trei militari raniti in Afganistan dupa explozia unei masini capcana

Trei militari români care acţionează în cadrul misiunii “Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi uşor duminică, în jurul orei 10.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Seful SMG accepta provocarea Invictus Romania

Ai cel putin un erou in familie care a luptat pentru Romania! Vrei sa faci ceva pentru el/ea? Alearga, pedaleaza sau mergi si depune un steag tricolor, o floare sau o lumanare la mormantul sau ori la un monument. Asa suna provocarea nationala lansata de grupul Invictus Romania, provocare acceptata si pusa in practica de catre seful SMG, generalul Nicolae Ciuca.

Patru militari romani raniti in Afganistan

Militari romani in Afganistan

Militari romani in Afganistan

Patru militari romani au fost raniti in Afganistan, in jurul orei 9.00, in urma exploziei unei masini-capcana, se arata intr-un comunicat dat publicitatii astazi de catre MApN.

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide