Salvarea proiectului ”Antiaeriana” sau ascunderea gunoiului sub preș?

Despre programul Antiaeriană, initiat de MApN, care urmarea construirea de locuinte pentru militarii din Bucuresti si despre suferintele prin care acestia trec, am mai scris pe acest site. Daca revenim acum, o facem pentru ca se prevad schimbari ce pot avea doua interpretari: salvarea proiectului sau ascunderea neregulilor comise.

Daca vorbim de salvarea proiectului, o facem prin prisma faptului ca, in noul proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, la punctul 34 , art. 42 pe care se bazeaza proiectul se modifica, aparand punctul 3 care spune ca:

(3) În situaţia în care locuinţele nu sunt contractate în totalitate de personalul prevăzut la alin. (2), la programele respective pot participa şi persoane încadrate în celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.”

Acest punct este de bun augur pentru cei care au contractat o locuinta in Antiaeriana si care asteapta de 5 ani mutarea in aceasta insa ce facem cu sistarea programelor? Sistare, pentru ca punctul 1 al art. 42 se modifica si va avea urmatorul cuprins: (1) Ministerul Apărării Naţionale poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe de serviciu sau de intervenţie.

Insa ministerul va linisteste pentru ca la punctul 2 se arata: În cadrul programelor aflate în desfăşurare, destinate construirii de locuinţe proprietate personală, din fondurile personalului propriu ori ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere, Ministerul Apărării Naţionale pune la dispoziţie beneficiarilor, cu titlu oneros, terenurile aferente locuinţelor, pe durata existenţei acestora.

Chiar daca ministerul se spala pe maini in raspunsurile catre petitionari, o serie de intrebari necesita un raspuns urgent, pentru ca zeci daca nu sute de cadre militare sufera de pe urma acestui proiect:

– de ce locuintele in Antiaeriana se construiesc prin credit corporate luat de dezvoltator in conditiile in care la art. 42 se specifica clar ca se construiesc din fondurile beneficiarilor?
– in ce calitate a negociat comisia preturile apartamentelor atata timp cat nu avea o delegare din partea beneficiarilor?
– in ce baza a fost ales un dezvoltator care nu avea nici macar o casuta ridicata in Romania si care s-a infiintat cu un an inaintea demararii proiectului?
– in ce baza a fost ales finantatorul proiectului si de ce s-a acceptat, contrar legii, creditul corporate?
– de ce a fost schimbata comisia care a implementat acest proiect si trecuta in uitare?
– ce se va intampla cu zecile de cadre militare ”agatate” cu credite la diferite banci pentru plata avansului unei locuinte?
– ce se intampla cu cei care au renuntat la achizitia unei locuinte datorita neseriozitatii dezvoltatorului si nu isi pot recupera sumele acordate ca avans?

Intrebari ar fi mult mai multe dar momentan ma opresc aici.

Ma rezum doar la a informa cititorii, posibili beneficiari ai proiectului ca BCR a cerut insolventa dezvoltatorului din motive doar de ei stiute precum si de expirarea de circa o luna a conventiei dintre dezvoltator si MApN, semn ca au trecut mai mult de cinci ani de la demararea proiectului si CADRE MILITARE ce s-au bazat pe structura din care fac parte au ajuns bataia de joc a unor neispraviti si efectiv lasati la mana acestora.

Poate adoptarea acestui proiect de lege si integrarea in categoria posibililor beneficiari a personalului din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sa dezmorteasca ceva. Pentru ca in Antiaeriana, toata lumea doarme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide