Proiectul ”Antiaeriana” continua….terenul pus la dispozitia dezvoltatorului contra cost

MApN a supus dezbaterii publice un proiect de Hotarare de Guvern prin care se doreste completarea cadrului legal actual cu reglementări care să permită folosirea terenului, cu titlu oneros, de către dezvoltator in vederea finalizarii lucrarilor si predarea locuintelor catre beneficiari.

Potrivit Notei de Fundamentare, se impune ca, pentru finalizarea locuinţelor, să i se pună la dispoziţie dezvoltatorului, pe bază de protocol, până la predarea efectivă a locuinţelor către beneficiarii prevăzuţi de art.42 alin.(1) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, doar terenul aferent locuinţelor construite, dar nefinalizate în întregime, contra cost, cuantumul sumelor datorate calculându-se în aceleaşi condiţii ca pentru beneficiari, respectiv la valoarea stabilită pe metru pătrat, prin expertiză de specialitate.

Sumele încasate se vor constitui venituri la bugetul de stat.

Pentru a se crea posibilitatea punerii la dispoziţia dezvoltatorului cu titlu oneros a terenului, până la finalizarea locuinţelor, a fost elaborat acest proiect de hotărâre, ce urmeaza a fi supus Guvernului spre adoptare.

Daca va fi adoptata in forma propusa de MApN, hotararea de Guvern va fi urmatoarea:

HOTĂRÂRE
pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.481/2008 privind schimbarea regimului juridic al unor terenuri în vederea realizării unor programe de construire de locuinţe

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. 1
Hotărârea Guvernului nr. 1.481/2008 privind schimbarea regimului juridic al unor terenuri în vederea realizării unor programe de construire de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2008, se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (1) se introduc două alineate noi, alineatul (11)şi alineatul (12), cu următorul cuprins:

,,(11) În situaţia nefinalizării lucrărilor de construire de locuinţe la termenul convenit cu Ministerul Apărării Naţionale, suprafeţele de teren aferente locuinţelor în curs de construire, dar nefinalizate, care nu au fost predate proprietarilor acestora, rămân la dispoziţia dezvoltatorului şi după termenul convenit, contra cost.
(12) Cuantumul sumelor datorate de dezvoltator se calculează ca şi pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 1.”

Un prim pas pentru rezolvarea unor situatii critice pentru mai multe zeci, daca nu sute, de militari ce au sperat la o locuinta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide