O noua pata pe obrazul MApN: generalul Sarbu suspect pentru infracțiuni de trafic de influență și abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat dat publicitatii astazi, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor indicii privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și trafic de influență de către SÎRBU IOAN, fost Șef al Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

În perioada 2010 – 2014, SÎRBU IOAN a efectuat (în timpul programului de lucru în cadrul Ministerului Apărării Naționale) activitate didactică la sediul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”, în baza unor contracte de colaborare privind desfășurarea activităților de învățământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar și postuniversitar în spital.

Contractele de colaborare au fost încheiate între Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

Persoana evaluată a fost nominalizată să desfășoare activitate didactică în spital de către conducerea Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, deși SÎRBU IOAN nu a deținut și nu deține funcții în cadrul spitalului universitar.

De asemenea, profitând de faptul că desfășoară activitate didactică în cadrul spitalului universitar, SÎRBU IOAN a mediatizat cursurile de perfecționare pe care le organizează în colaborare cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, în temeiul cărora a obținut venituri în cuantum de 220.089 Lei prin publicarea acestora pe pagina de Internet a Societății Române de Implantologie Orală și Biomateriale (societate la care acesta deține funcția de președinte și ale cărei date de contact sunt cele ale spitalului universitar).

Întrucât în anul 2009, între SÎRBU IOAN și Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar – București au existat raporturi de muncă, persoana evaluată ar fi putut influența decizia conducerii U.M.F. ”Carol Davila” privind nominalizarea sa în vederea desfășurării activității didactice în cadrul spitalului universitar.

SÎRBU IOAN a deținut funcția de Șef al Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale în perioadele 15 octombrie 2009 – 04 mai 2010, 20 decembrie 2012 – 07 februarie 2013 și 20 ianuarie – 03 septembrie 2014.

Având în vedere cele de mai sus, au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către SÎRBU IOAN a infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, precum și a infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit căruia „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Agenția Națională de Integritate a sesizat organele judiciare competente în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de SÎRBU IOAN a infracțiunilor de trafic de influență și abuz în serviciu, prevăzute de dispozițiile art. 291 și art. 297 din Codul penal al României.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare. SÎRBU IOAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Sursa: Agentia Nationala de Integritate

Din pacate se arunca inca o pata urata pe obrazul ministerului apararii si una si mai urata pe medicina militara, una din cele mai performante la ora actuala in Romania. Si pentru ce? Si pentru cine?

One Response to O noua pata pe obrazul MApN: generalul Sarbu suspect pentru infracțiuni de trafic de influență și abuz în serviciu

  1. anonim says:

    Sa se verifice si cum au plecat pe la post pe la UE anumiti ofiteri si cum li s-au prelungit mandatele de sedere si apoi cand ar fi trebuit sa se intoarca in tara si sa-si valorifice asa zisa experienta dobandita li s-a permis intrarea in concediu fara plata pe o perioada indelungata.Pentru ce s-au mai cheltuit bani cu ei, daca apoi nu se valorifica cunostintele lor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide