joi, aprilie 18, 2024
AcasăActualitate militaraNava Scoala ”Mircea” la SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014, prima...

Nava Scoala ”Mircea” la SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014, prima regată organizată de Sail Training International (STI) în Marea Neagră.

Nava Scoala ”Mircea”
Nava Scoala ”Mircea”
Regata, la care România este reprezentată alături de NS Mircea, de velierul Adornate, cuprinde două curse. Prima a avut startul pe 3 mai de la Varna spre portul rus Novorossyisk, iar a doua cursă se desfăşoara între Soci şi Constanţa. La start s-au înscris 17 veliere din 9 ţări, din care 9 sunt din clasa regină, clasa A. Sunt prezente pentru prima dată, împreună, la o regată, patru nave istorice, clasa A, din Rusia.

Comandorul Gabriel Moise, comandantul NS „Mircea”: „Regata Mării Negre este un proiect al Navei Şcoală „Mircea”. A fost demarat acum patru ani, în colaborare cu Sail Training International. Proiectul nu s-ar fi putut dezvolta dacă n-am fi reuşit să atragem lângă noi parteneri pasionaţi de sportul cu vele.”

Prima Regată a Mării Negre, organizată de Sail Training International, reuneşte la start 17 nave din 9 state (România, Bulgaria, Malta, Marea Britanie, Pakistan, Rusia, Spania, Turcia şi Ucraina), din care 9 sunt veliere de clasă A.

În concurs sunt înscrise două nave militare – NS Mircea şi Rah Naward din Pakistan şi 15 nave civile. Lungimea totală a navelor este de aproximativ 1799 m, echivalentul a zece terenuri de fotbal, înşiruite. La bordul acestora sunt 440 marinari profesionişti şi peste 880 de cadeţi.

Regata Mării Negre promovează navigaţia cu vele ca sursă de educaţie, cultură, tradiţie, aventură şi dezvoltare personală.

În semn de înaltă apreciere a rezultatelor de excepţie obţinute de-a lungul timpului de echipajul Navei-Şcoală Mircea, simbol al tradiţiilor marinăreşti şi ambasador de elită al României, al Forţelor Navale Române şi al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, sâmbătă, 24 mai, ora 13.00, va avea loc ceremonia de decorare a pavilionului navei cu Ordinul „Virtutea Maritimă”, în grad de Ofiţer, cu însemn de pace.

Construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania, MIRCEA este cea de-a patra navă din seria de cinci de acelaşi tip, fiind soră cu „Eagle” (ex. Horst Wessel) – SUA, „Gorch Fock I” (ex. Tovarisch, ex. Gorch Foch – nava muzeu) – Germania, „Gorch Fock II” – Germania, „Sagres” (ex. Albert Leo Schlageter) – Portugalia.

Nava-Şcoală MIRCEA este un velier clasa A tip bark , cu trei arbori, înaltă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă velică totală de 1.750 m2.

Pentru ca nava a avut la bord un ”corespondent” demn de toata aprecierea, in persoana lt.cdor. Mihai Egorov, va invitam sa cititi jurnalul de bord si corespondentele acestuia pe site-ul navy.ro: Regata Marii Negre

Imagini de la regata: galerie

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE