Modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind asistenţa medicală şi farmaceutică în MApN pe timp de pace

În Monitorul Oficial nr. 577 din 1 august a.c. a fost publicat Ordinul nr. 83/2014 al Ministerului Apărării Naţionale pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind asistenţa medicală şi farmaceutică în Ministerul Apărării Naţionale pe timp de pace, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2009.

Instrucţiunile privind asistenţa medicală şi farmaceutică în Ministerul Apărării Naţionale pe timp de pace, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 29 octombrie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 69, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 69.

(1) Prescrierea medicamentelor necesare tratamentului ambulatoriu, de către medicii militari şi civili, se face pe următoarele tipuri de recepte:

a) tip CNAS, prescrise pentru toate categoriile de persoane prevăzute la art. 4;

b) tip Ministerul Apărării Naţionale, doar pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 4 lit. a)—f), h) şi j):

c) simple, prescrise pentru toate categoriile de persoane prevăzute la art. 4;

d) formulare cu regim special pentru prescripţii medicale pentru preparate care conţin substanţe din tabelele II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare, pentru toate categoriile de persoane prevăzute la art. 4.”

2. La articolul 71, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) În garnizoanele de dislocare a unităţilor militare în care nu există farmaciile prevăzute la alin. (1) sau în situaţia în care acestea nu deţin medicamentele prescrise, medicamentele se achiziţionează din oricare farmacie, pe bază de recepte compensate tip CNAS şi/sau recepte simple, după caz. Acoperirea diferenţei de la compensat la gratuit sau returnarea contravalorii integrale a medicamentelor se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, prin decontarea sumei de către structura financiar-contabilă a unităţii militare din care fac parte categoriile de persoane prevăzute la art. 4 lit. a)—e).

(3) Pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 4 lit. f), h) şi j), în localităţile unde nu există farmaciile prevăzute la alin. (1) sau în situaţia în care acestea nu deţin medicamentele prescrise, eliberarea medicamentelor se face pe bază de recepte compensate tip CNAS şi/sau recepte simple, după caz, prin orice farmacie. Acoperirea diferenţei de la compensat la gratuit sau rambursarea contravalorii integrale a medicamentelor se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, prin decontarea sumei de către spitalul militar/CMDTA, la care este arondată persoana potrivit anexei nr. 2, în limita fondurilor alocate.”

Sursa: legalis.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide