Ministrul apararii: “Suntem o oază de stabilitate în zonă, ca state graniţă NATO si UE

Ministrul Apararii Nationale Mircea Dusa

Ministrul Apararii Nationale
Mircea Dusa

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu omologul grec, Dimitrios Avramopoulos, că NATO şi UE trebuie să stabilească la summit-ul din Ţara Galilor obiective şi capabilităţi care “să asigure securitatea şi liniştea” şi pe flancul sudic şi pe cel estic ale NATO şi UE.

“Suntem două ţări din estul şi sudul Europei care avem obiective comune, trebuie şi suntem o oază de stabilitate în această zonă, ca state graniţă NATO şi a Uniunii Europene, Grecia în flancul sudic, România în flancul estic. Am discutat despre situaţia politico-militară din zonă, atât din zona noastră, ca urmare a crizei din Ucraina, cât şi din flancul sudic al Europei, în zona Greciei, având în vedere instabilitatea din nordul Africii”, a spus Duşa.

Acesta a precizat că a stabilit împreună cu omologul grec ca foarte urgent să fie revăzut memorandumul de colaborare în domeniul militar între România şi Grecia, iar acesta să fie extins şi cu alte obiective ale cooperării bilaterale, astfel încât cele două state să constituie un element important care priveşte securitatea în zonă.

Ministrul a precizat că atât el cât şi Dimitrios Avramopoulos au apreciat măsurile pe care Consiliul Nord-Atlantic le-a luat după apariţia crizei din Ucraina, atât în ceea ce priveşte securitatea spaţiului aerian, cât şi securitatea spaţiului maritim.

“Am apreciat, încă o dată, cât de importantă este securitatea maritimă, atât la nivel de organisme NATO, cât şi la nivelul UE, faptul că s-a susţinut şi s-a acceptat acest principiu al securităţii maritime echilibrate, care să vizeze şi Marea Mediterană, dar şi Marea Neagră”, a arătat Mircea Duşă.

La rândul său, ministrul Apărării al Republicii Elene a declarat că România şi Grecia – care slujesc dreptul internaţional, siguranţa stabilitatea şi pacea, împreună cu toate ţările din regiune – se fac cunoscute ca factori de stabilitate în arcul de instabilitate care începe în Tunisia şi sfârşeşte în Ucraina.

“Am pus accentul, în cele din urmă, pe cea mai importantă problemă: graniţe stabile în întreaga regiune”, a spus ministrul elen.

Acesta a mai afirmat că România şi Grecia sunt şi puternice şi pregătite, dar şi “departe de extremisme, de naţionalisme depăşite, şi, din fericire, departe de discursul naţionalist care ameninţă din ce în ce mai mult Europa”.

El a menţionat că summit-ul NATO care se va desfăşura în Ţara Galilor va fi cea mai importantă conferinţă la nivel înalt a Alianţei din ultimii 20 de ani vizând probleme de siguranţă în întregul spaţiu.

Sursa: Mediafax

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide