Lege reparatorie pentru militarii cărora li s-au diminuat pensiile

Deputat George Scutaru

Deputat George Scutaru

Deputatul George Scutaru, unul din putinii sustinatori ai militarilor romani, a anuntat astazi pe pagina oficială ca a fost depusa în Parlament iniţiativa legislativă care are drept obiectiv revenirea pensiilor militarilor la cuantumul din 31 decembrie 2010 pentru acei pensionari din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care au avut pensiile diminuate de Guvernul Boc în 2011.

”Mă număr printre iniţiatorii proiectului de lege, alături de alţi colegi parlamentari din USL, şi mă bucură faptul că prin adoptarea sa, se va repara o mare nedreptate facută militarilor, mulţi dintre ei ofiţeri. Am militat, atât în perioada cât PNL era în opoziţie, dar şi acum, când liberalii sunt parte a guvernării USL, pentru adoptarea unei legi care să reconstituie pensiile celor care nu au putut dovedi toate veniturile realizate în timpul serviciului sau cărora li s-a calculat incorect pensia în noua formulă.”

Daca aceasta initiativa legislativa are drept scop doar reintregirea unor pensii diminuate , deputatul spune ca are ca obiectiv elaborarea unei legi noi a pensiilor speciale pentru militari:

”Iată că astăzi USL dă un semnal politic clar şi către această categorie a militarilor în rezervă şi retragere, următorul pas fiind elaborarea unei legi noi a pensiilor speciale pentru militari. În această perioadă, specialiştii din MApN, MAI şi SRI lucrează la un proiect de lege care se referă la acest subiect şi care sper să se definitiveze relativ repede, pentru a reda astfel statutul social pe care militarii l-au pierdut odată cu trecerea acestora în sistemul public de pensii.”

Deputatul Scutaru a dat publicitatii si initiativa legislativa depusa, proiectul de lege reparatorie pentru militarii cărora li s-au diminuat pensiile, lege ce poate fi vizualizata cu un click AICI: Lege reparatorie pensii militare

3 Responses to Lege reparatorie pentru militarii cărora li s-au diminuat pensiile

  1. LICA says:

    DOMNULE SCUTARU. VA MULTUMIM PENTRU INTENTIE, INSA ESTE CEA MAI MARE ABUREALA CU TEAPA DE TIP GARGARA PE CARE O APLICATI UNEI CATEGORII PROFESIONALE LOVITA SI UNEI INSTITUTII A STATULUI DE DREPT , MURDARITA IN PROFUNZIMEA EI DE ACESTI BALACARITORI AI NEAMULUI INCEPIND CU SEFUL SUPREM. CAT A FOST DE HIDOS NICOLAE CEAUSESCU, NU A SAVARSIT UN ASTFEL DE ATAC MISELESC ASUPRA UNEI INSTITUTII A STATULUI ROMAN.

    • dan says:

      poate ca are intentii bune, dar restul actiunilor usl au dovedit faptul ca sunt niste MINCINOSI ! dar, roata vietii se roteste, nu ?!

  2. indisciplinatu says:

    Aseara, la RTV, s-a dezbatut la un moment dat problema pensiilor militare.
    Intervievat la telefon, smekerul ponta a zis ca, “se cauta solutii”…!!??, iar la un moment dat a “dat-o” cu FMI-ul.
    Doamna “plotoner” de la SCMD, presedinte a filialei sector 5, tot batea toba cu “sa se revina la L164”,…invitatii din studio in frunte cu Vass si unul cu parul si mintea creatza ziceau ca sa nu ii mai “compatimim pe militari ca au si asa pensii prea mari” si uite asa s-a ales prafu’.
    Singurii, Val Valcu si partial domnu'”levier” Miron Mitrea, au avut puncte de vedere mai aproape de adevar.
    Un singur lucru PERFECT VALABIL DAR DEZAMAGITOR,l-a spus doamna “plotoner”…NU EXISTA VOINTA POLITICA IN REZOLVAREA SITUATIEI PERDANTILOR LA PENSIE!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide