Category Archives: Externe
Patru militari romani raniti in Afganistan
Exercitiu de alertare in garnizoanele Buzau, Focsani, Galati si Braila
Marţi, 14 aprilie, începând cu ora 18.00, la nivelul Comandamentului Diviziei 2 Infanterie “Getica” din Buzău şi al structurilor subordonate din garnizoanele Focşani, Galaţi şi Brăila, a fost iniţiat un exerciţiu de verificare a gradului de pregătire şi executare a comenzii şi controlului pentru deplasarea forţelor din garnizoanele de dislocare la pace în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, precum şi de evaluare a activităţilor de instruire ale acestor structuri, prevăzute a se desfăşura în cadrul exerciţiului “Wind Spring 15”.
Proiect de modificare a Legii 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege pentru staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, premierul Victor Ponta declarand că este vorba de personalul şi armamentul pentru comandamentele NATO pe care le va găzdui România.
150 de militari români vor participa la exerciţiul Saber Junction din Germania
Potrivit unui comunicat dat publicitatii de MApN, un detaşament de aproximativ 150 de militari din cadrul Batalionului 32 Infanterie “Mircea” al Brigăzii 18 Infanterie “Banat” şi Divizia 2 Infanterie “Getica” va participa în luna aprilie la exerciţiul “Saber Junction 15”, la JMRC (Joint Multinational Readiness Center) Hohenfels, Germania.