Batalionul 20 Infanterie Dolj – “Scorpionii Negrii” la ultima misiune in Afganistan

Ceremonie Scorpionii Negri
Foto: Adrian Curiman

La Craiova, în Piaţa Alexandru Ioan Cuza, a avut loc astazi ceremonia prilejuita de plecarea in teatrul de operatii din Afganistan a Batalionului 20 Infanterie Dolj – “Scorpionii Negrii”, probabil ultima misiune a unui detasament romanesc sub egida ISAF.

Evenimentul a inceput la ora 11:00 şi a cuprins oficierea serviciului religios, apelul solemn, citirea extrasului din ordinul de operaţii, alocuţiuni ale oficialităţilor prezente la eveniment, precum şi defilarea militarilor care vor pleca în teatrul de operaţii.

„Dragi ostași, sunt onorată să particip azi la ceremonia prilejuită de plecarea dumneavostră în Afganistan. Peste 500 de soldați își lasă acasă familiile și pleacă într-unul dintre cele mai periculoase teatre de operații. Vă veți face datoria de bravi ostași, craioveni curajoși, îndepliniți-vă cu succes misiunea și făceți-ne mândri de voi. Dorul de casă să vă țină vigilenți pe pământ străin, vă asigur de tot respectul meu iar familile dumneavoastră se vor bucura de sprijinul meu și cel al autorităților locale”, a declarat primarul Craiovei Lia Olguța Vasilescu.

Președintele Consiliului Județean, Ion Prioteasa: „Sunt profund onorat să mă adresez domniilor voastre în cadrul ceremoniei prilejuită de plecarea în Afganistan a militarilor care luptă sub drapelul Batalionului 20 Infanterie Dolj.

Ca membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice România își consolidează astfel prestigiul de partener consecvent și de încredere, un prestigiu la care militarii craioveni au contribuit decisiv. Stimați ostași, reprezentanți o unitate de elită a Armatei Române, cu o vastă experiență în acțiunile coaliției. Sunt repere care vorbesc în cel mai bun fel posibil despre curajul și devotamentul și responsabilitatea cadrelor militare, despre înalta calitate profesională și morală a celor care asigură conducerea. Am convingerea că toate deprinderile și abilitățile dobândite le veți pune în aplicare în Afaganistan cu profesionalimul de care ați dat mereu dovadă. Vă urez mult succes și vă doresc să vă întoarceți sănătoși acasă”.

Foto: Facebook.com

Prefectul județului Dolj, Marius Deca:
„Scorpionii negri își continuă misiunile începute cu succes în anul 2005. Este un moment emoționant azi când acești bravi soldați pleacă încă o dată în teatrul de operații din Afganistan. Sunt sigur că veți face tot ce vă stă în putință să îndepliniți misiunile pe care România le are în cadrul organismelor internaționale din care face parte.

Sunt convins că Armata Română va primi recunoașterea pe care o merită și de această dată. Sunteți un batalion care se bucură de o instruire ce vă permite să desfășurați cu succes misiunile pentru asigurarea stabilității în zonă. Dragi soldați vă asigur de respectul și considerația mea, vă doresc ca Dumnezeu să vă ajute și să vă întoarceți cu bine acasă”.

Ne alaturam si noi acestor cuvinte urand militarilor romani drum bun, misiune usoara si sa se intoarca acasa in efectiv complet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>