12 ani in teatrul de operatii din Afganistan: Batalioane de manevra

Militari romani in Afganistan

Militari romani in Afganistan

Multumita paginii de Facebook a MApN va prezentam un scurt documentar in care sunt cuprinsi, pe scurt, cei 12 ani de prezenta romaneasca pe meleaguri afgane: 25.000 de militari au desfășurat misiuni în Afganistan prin rotirea a 30 de batalioane din cadrul Fortelor Terestre, 550 de misiuni realizate de Forțele Aeriene reprezentând peste 10.000 ore de zbor, în care s-au transportat militarii și aproximativ 5000 tone de materiale începând cu anul 2005, forțele pentru operații speciale au dislocat în teatrul de operații din Afganistan mai multe detașamente, însumând 16 rotații din 2006. 23 de militari si-au pierdut viata și aproximativ 130 de militari au fost răniți în operațiile militare desfasurate in sprijinul poprului afgan.

Misiunile Armatei României în teatrul de operații din Afganistan, începând cu anul 2002, au fost o continuare firească a acțiunilor la care țara noastră a luat parte în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PfP) contribuind decisiv la aderarea României în anul 2004, ca membru cu drepturi depline în cadrul Alianței Nord Atlantice.

Misiunea din Afganistan a constituit efortul principal susținut de România într-un teatru de operații, la momentul de vârf al participării fiind dislocați aproape 1900 de militari pe o rotație de șase luni.

În ultimii 12 ani, un număr de aproximativ 25.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă și control de nivel brigadă — Combined Team Zabul (CTZ), cât și în cadrul unor structuri de forțe de nivel batalion, companie (Compania KAF GDA), pluton, echipe operaționale de consiliere și legătură (OMLT), detașamente din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunități CIMIC, elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și informaticii precum și personal de stat major în cadrul comandamentelor NATO și multinaționale, etc.

Participarea României la efortul comunității internaționale pentru stabilizare și reconstrucție în Afganistan situează țara noastră pe primele locuri între statele contributoare cu forțe în acest teatru de operații. Costurile totale ale participării Armatei României la misiunea din Afganistan începând cu anul 2002 se ridică la 2.402.903.079 lei.

O contribuție importantă a fost reprezentată de asigurarea de către Forțele Aeriene Române a comenzii Aeroportului Internațional din Kabul (KAIA), în perioada aprilie-august 2006 și aprilie 2011 — aprilie 2012, în două rotații de câte șase luni, cu câte 75 militari pe rotație. De asemenea, Forțele Aeriene au asigurat transportul aerian al forțelor, tehnicii de luptă și materialelor în și din teatrul de operații.

COMBINED TEAM ZABUL

Contribuția României la efortul global al Coaliției în Afganistan s-a materializat prin dislocarea, în perioada iunie 2010 — iulie 2013, a unui element de comandă și control, de tip comandament de brigadă, Combined Team Zabul, cu misiunea de a conduce întreg spectrul de operații de tip contrainsurgență împreună cu Forțele Naționale de Securitate Afgane (ANSF), în zonele cheie din teren, în scopul de a asigura o stabilitate durabilă și o guvernare legitimă în provincia Zabul.

Dislocat în Baza Înaintată (FOB) Lagman, și augumentat cu personal din cadrul unei brigăzi americane, acesta a constituit punctul de comandă înaintat al marii unități, având în subordine la acea dată două batalioane de manevră românești și un batalion american.

Personalul din cadrul Combined Team Zabul a fost asigurat de militari de la următoarele mari unități:

Brigada 81 Mecanizată ‘General Grigore Bălan’, iunie-decembrie 2010, sub comanda colonelului Dorin BLAIU;

Brigada 2 Infanterie ‘Rovine’ — 15.12.2010 — 11.06.2011, sub comanda colonelului Viorel ALBĂSTROIU;

Brigada 1 Mecanizată ‘Argedava’ — 11.06.2011 — 08.12.2011, sub comanda colonelului Marius HARABAGIU;

Brigada 282 Infanterie Mecanizată ‘Unirea Principatelor’ — 08.12.2011 — 26.05.2012, sub comanda colonelului Adrian TONEA;

Brigada 2 Vânători de Munte, SARMIZEGETUSA’ — 26.05.2012 — 26.11.2012, sub comanda colonelului Cristinel CERNEA;

Brigada 18 Infanterie, BANAT’ — 26.11. 2012 — 06. 07. 2013, sub comanda colonelului Grigore PĂSCUTA.

Batalioane de manevră din Forțele Terestre

Începând cu anul 2002 și până în prezent, Forțele Terestre au participat cu 30 de batalioane de manevră în teatrul de operații din Afganistan.

Provincia Kandahar: 2002 — 2006

Începând cu luna iulie, anul 2002, Armata României a participat cu o structură de nivel batalion de infanterie la operația ‘ENDURING FREEDOM’ în provincia Kandahar, Afganistan. Batalionul 26 Infanterie ‘Neagoe Basarab’ din cadrul Brigăzii 2 Infanterie ‘Rovine’ a fost primul batalion care a deschis participarea României în teatrul de operații din Afganistan. Misiunea a continuat cu participarea prin rotație, până în iulie 2006, a încă șapte batalioane.

Provincia Zabul: 2006 — 2014

Prin angajamentele asumate în cadrul Forței Internaționale de Asistență și Securitate (ISAF), România a participat cu un batalion de manevră în Provincia Zabul. Astfel, pe măsură ce importanța ISAF a crescut, majoritatea forțelor au fost concentrate, începând cu luna august 2006, în zonă foarte instabilă a sudului Afganistanului, inclusiv în provincia Zabul. Prin Hotărârea CSAT nr. S-4 din 21 ianuarie 2010, a fost aprobată suplimentarea participării în teatrul de operații Afganistan, cu 600 de militari, la efectivele deja existente de 1198 militari.

Astfel, al doilea batalion de manevră este dislocat în Provincia Zabul, cu misiunea principală de a sprijini în parteneriat cu forțele Coaliției și cu Forțele Naționale de Securitate Afgane (ANSF), guvernul afgan în procesul de menținere a securității, stabilității și extinderii autorității guvernamentale, precum și de susținere a efortului de reconstrucție.

Batalionul 2 Infanterie ‘CĂLUGĂRENI’

Este prima unitate din Armata Română care a preluat responsabilitatea unei provincii în Afganistan. A participat la două rotații în cadrul misiunii NATO/ ISAF în Provincia Zabul cu aproximativ 1100 de militari.

În perioada august 2006 — ianuarie 2007, sub comanda locotenent-colonelului Daniel PETRESCU, batalionul a executat 1350 misiuni, iar în perioada iunie-decembrie 2011, sub comanda locotenent-colonelului Iulian BERDILĂ, batalionul a executat aproximativ 3000 de misiuni care au inclus: operații de contrainsurgență (COIN) în parteneriat cu Forțele Naționale de Securitate Afgane (ANSF) în scopul înfrângerii insurgenței, protejării populației, pentru realizarea unui climat de securitate și stabilitate necesar dezvoltării economice în provincia Zabul, misiuni de patrulare îmbarcat și debarcat, patrule de identificare și contracarare a dispozitivelor improvizate (C-IED), CIMIC, CORDON & SEARCH, escortă VIP, escortă logistică/ personal, escortă convoi, paza și protecția obiectivelor importante.

Este primul batalion românesc care a pus bazele echipei FET (Echipa de Angajare Feminină), conștientizând rolul și importanța acesteia în desfășurarea operațiilor COIN din aria de responsabilitate.

Batalionul 2 Infanterie ‘Călugăreni’ și-a încheiat mandatul din Afganistan fără pierderi de vieți omenești. Pe timpul celor două rotații în Provincia Zabul un număr de 10 militari au fost răniți ușor. Pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunea militarilor batalionului le-au fost conferite următoarele medalii din partea United States Army: 1 Bronze Star, 5 Army Commendation Medal, 3 Army Achievement Medal.

Batalionul 812 Infanterie ‘BISTRIȚA’

În perioada decembrie 2002 — iulie 2003, batalionul a participat la misiunea ENDURING FREEDOM, sub denumirea Batalionul 812 Infanterie ‘ȘOIMII CARPAȚILOR’ cu un efectiv de 405 militari. Batalionul a fost dislocat în Afganistan, sub comanda Brigăzii 1 TF DEVIL, unde a desfășurat operații de stabilitate și sprijin, în regiunea KANDAHAR. Comandantul batalionului a fost maiorul Dorin BLAIU.

Batalionul a executat peste 1200 de misiuni care au inclus: asigurarea securității Aeroportului Kandahar, securizarea Ariei de Operații, asigurarea securității operațiilor logistice, verificarea și îndrumarea vehiculelor de transport, misiuni de tip Echipa Satului (Village Team) cu focus standard și cu focus medical, etc.

Pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe timpul misiunii, un număr de 7 militari a primit Medalia ‘Virtutea Militară’.

Ulterior, batalionul a participat cu aproximativ 1100 de militari la două rotații în cadrul misiunii NATO/ ISAF în Provincia Zabul. În perioada ianuarie 2007-iulie 2007, Batalionul 812 Infanterie ‘ȘOIMII CARPAȚILOR’, sub comanda locotenent-colonelului Ovidiu UIFĂLEANU, a fost dislocat cu un efectiv de 479 de militari în teatrul de operații Afganistan (QALAT/ Provincia ZABUL) în cadrul misiunii NATO, ISAF III. Pentru activitatea desfășurată, comandantul RC South a acordat militarilor bistrițeni ‘Medalia NATO-ISAF’, iar Ministerul Apărării Naționale a acordat întregului efectiv al batalionului insigna de ‘Participant la misiuni internaționale’. Pentru determinarea de care au dat dovadă, un număr de 7 militari au primit distincții militare.

În perioada iulie 2010-februarie 2011 Batalionul 812 Infanterie ‘ȘOIMII CARPAȚILOR’, comandat de către locotenent-colonel Cornel-Traian SCURT, cu un efectiv de 610 militari, având în subordine o companie din armata americană, a executat operații de contrainsurgență în provincia ZABUL. Pe timpul misiunii, au căzut la datorie doi militari, și alți trei camarazi din cadrul unității au fost răniți.

În prezent, o companie din cadrul batalionului (Compania KAF GDA) execută o misiune de pază apropiată a aeroportului din KANDAHAR.

În baza Decretului numărul 1259 din data de 23 decembrie 2010, Președintele României a conferit Ordinul Național ‘Pentru Merit’ în grad de Ofițer cu însemn pentru militari, de război, Drapelului de luptă al Batalionului 812 Infanterie ‘Bistrița’. În semn de recunoaștere și apreciere pentru modul exemplar de îndeplinire a misiunilor, militarii din Batalionul 812 Infanterie ‘Bistrița’ au fost medaliați cu ‘Medalia Națiunilor Unite’, ‘Medalia de merit a armatei italiene’, ‘Medalia NATO-ISAF’, medalia Non Articol 5 NATO.

Batalionul 33 Vânători de munte ‘POSADA’

În perioada iulie 2007 — ianuarie 2008, Batalionul 33 Vânători de munte ‘POSADA’ a participat în provincia Zabul, Afganistan, sub comanda locotenent-colonelului Costel IONESCU.

Pe timpul misiunii, Batalionul 33 Vânători de Munte ‘Posada’ a îndeplinit 2287 de misiuni, care au cuprins toată gama de operațiuni de menținere a păcii materializate în patrule anti-mortier, escorte, patrule pentru culegerea de date și informații, posturi de observare, misiuni CIMIC, QRF (forță de reacție rapidă), misiuni de pază, de recunoaștere, puncte de control trafic, misiuni de scotocire, de angajare a liderilor importanți (KLE), precum și de securizarea a orașului Qalat, etc. Pe timpul misiunii, un militar a căzut la datorie, și cinci camarazi au fost răniți.

Ulterior, în perioada ianuarie 2010 — august 2010, batalionul este dislocat din nou în provincia Zabul, Afganistan. Misiunea principală a constat în executarea de operații în sprijinul păcii sub comandă NATO, în cooperare cu celelalte forțe aparținând ISAF și ANSF în aria de responsabilitate ordonată de Comandantul Comandamentului Regional de Sud. În această perioadă batalionul a executat un număr de 4649 misiuni în cooperare cu militarii coaliției și cu ANSF. Pe timpul misiunii, au căzut la datorie patru militari din cadrul unității.

În perioada iulie 2012 — februarie 2013, militarii batalionului participă din nou la misiune în Provincia Zabul. Misiunea de bază a fost executarea, în parteneriat cu un batalion al Armatei Naționale Afgane (ANA) și cu Poliția Naționala Afgană (ANP) din districtele SHAH JOY și QALAT, a operațiilor de stabilitate și sprijin, cu scopul menținerii libertății de mișcare pe autostrada A1 și pentru crearea condițiilor necesare transferului responsabilităților de securitate către forțele afgane. Pentru îndeplinirea mandatului încredințat, batalionul a executat un număr de 7024 misiuni de luptă și un număr de 718 misiuni pentru protecția forțelor, în aria de responsabilitate. Pe timpul acestei misiuni, militarii Batalionului 33 Vânători de Munte ‘POSADA’ au fost implicați în trei incidente, având ca urmare rănirea a trei militari.

BATALIONUL 300 INFANTERIE MECANIZATĂ ‘Sfântul Andrei’

Batalionul 300 Infanterie Mecanizată ‘Sfântul Andrei’ a participat la misiunea de stabilitate ISAF contribuind la asigurarea securității si stabilității în zonă în perioada ianuarie 2008 — iulie 2008, cu un efectiv de 480 militari, sub comanda lt. col. Adrian SOCI.

Au fost executate aproximativ 2300 misiuni, care au constat în misiuni de patrulare, de pază și securitate, de securizare a zonei de responsabilitate, serviciu de luptă permanent în pozițiile de tragere cu aruncătorul cal. 82 mm și sprijin cu foc, misiuni umanitare, escortă VIP și escortă convoi, precum și operații deliberate. Pe timpul misiunii doi militari au decedat și opt au fost răniți, care ulterior, au fost decorați pentru recunoașterea efortului și sacrificiului în luptă.

Ulterior, în perioada decembrie 2011 — iunie 2012, batalionul a participat la misiunea NATO ISAF VI, cu un număr de 617 militari, sub comanda lt. col. Adrian POPESCU.

Au fost executate un număr de aproximativ 1700 de misiuni de patrulare, de pază și securitate, misiuni de securizare a zonei, de serviciu de luptă permanent în pozițiile de tragere cu Ar. cal. 82 mm și sprijin cu foc, misiuni umanitare, misiuni de escortă VIP și escortă convoi, precum și operații deliberate.

Pentru faptele de arme ale militarilor Batalionului 300 Infanterie Mecanizată’ Sfântul Andrei’ și pentru rezultatele deosebite obținute atât în timpul pregătirii de luptă, cât și în misiunile internaționale Drapelul de Luptă al unității a fost decorat în anul 2008, cu Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, în anul 2012, cu Ordinul’ Virtutea militară’ în grad de ofițer, cu însemn pentru militari, de război, iar în anul 2014, cu Emblema de Onoare a Statului Major General.

Batalionul 30 Manevră, Dragoslavele’

Batalionul 30 Manevră, Dragoslavele’ a participat la misiunea ISAF III, în perioada iunie 2008 — ianuarie 2009 cu un efectiv de 614 militari sub comanda locotenentului-colonel Ovidiu POP. În această perioadă batalionul a executat operații în sprijinul păcii, sub comandă NATO, în provincia Zabul, în cooperare cu celelalte forțe aparținând ISAF și ANSF, pentru sprijinirea Guvernului Republicii Islamice Afganistan (GIRoA) în procesul de menținere a securității, stabilității și extinderii autorității guvernamentale. Pe timpul misiunii un militar a căzut la datorie și patru militari au fost răniți.

Pentru modul de îndeplinire a misiunilor, patru militari ai batalionului au fost decorați cu Serviciul credincios în clasa a II-a cu însemne pentru război și Serviciul credincios în clasa a III-a cu însemne pentru război. De asemenea au fost conferite Emblema de onoare a Statului Major General unui număr de 24 militari, Emblema de onoare a Forțelor Terestre unui număr de 4 militari și Emblema de onoare în slujba păcii unui număr de 47 militari.

Batalionul 21 Vânători de munte ‘General Leonard Mociulschi’

În perioada decembrie 2008 — iunie 2009, Batalionul 21 Vânători de Munte, cunoscut și sub denumirea de ‘Viperele Negre’, a executat pe durata a șase luni, o misiune în teatrul de operații din Afganistan, în Provincia Zabul, cu un efectiv de aproximativ 750 de militari subcomanda locotenent-colonelului Florin STAN.

Pe timpul misiunii doi militari au căzut la datorie și alți patru militari au fost răniți.

În anul 2012, batalionul a primit o nouă misiune în Teatrul de operații Afganistan — ISAF IV, în perioadă mai — decembrie 2012 cu aproximativ 600 militari, sub comanda colonelului Ovidiu CONDURUȚĂ. Batalionul 21 Vânători de Munte a executat patrule îmbarcate și debarcate pe autostrada A1 și în vecinătatea bazelor. De asemenea s-au executat operații de tip cordon & search, în cooperare cu partenerii NATO și forțele de securitate afgane, batalionul beneficiind de un suport aerian însemnat din partea NATO.

Batalionul 280 Infanterie Mecanizată ‘Căpitan Valter Mărăcineanu’

Batalionul 280 Infanterie Mecanizată ‘Căpitan Valter Mărăcineanu’ a participat la misiunea de stabilitate ISAF contribuind la asigurarea securității și stabilității în zonă în perioada iunie 2009 — ianuarie 2010 — misiunea ISAF III, cu un efectiv de 1028 militari, sub comanda locotenent-colonelului Iuri TĂNASE.

Au fost executate un număr de total de 5374 misiuni, care au constat în misiuni de patrulare, de pază și securitate, control trafic, serviciu de luptă permanent în pozițiile de tragere cu Ar. cal. 82 mm și sprijin cu foc, misiuni de colectare informații, misiuni umanitare, de escortă VIP și escortă convoi, precum și 254 operații deliberate. Pe timpul misiunii au fost răniți patru militari. Pentru recunoașterea devotamentului și sacrificiului în luptă au fost decorați un număr de nouă militari.

Ulterior, în perioada ianuarie — iulie 2012, batalionul a participat la misiunea NATO ISAF VI, cu un efectiv de aproximativ 600 militari, sub comanda maiorului Cristinel COLIBABA. Pe timpul executării acestei misiuni au fost răniți un număr de patru militari.

Pentru faptele de arme pe timpul misiunii un număr de patru militari au fost decorați. De asemenea, pentru rezultatele deosebite obținute, atât în timpul pregătirii de luptă, cât și pe timpul participării la misiunile internaționale Drapelul de Luptă al Batalionului 280 Infanterie Mecanizată’ Căpitan Valter Mărăcineanu’ a fost decorat în anul 2004, cu Ordinul’ Virtutea militară’ în grad de cavaler, cu însemn pentru militari, în anul 2007, cu Emblema de onoare a Statului Major al Forțelor Terestre, în anul 2008, cu Emblema de onoare a Statului Major General iar în anul 2012, Ordinul’ Virtutea militară’ în grad de ofițer, cu însemn pentru militari, de război.

Batalionul 811 infanterie ‘DEJ’

Batalionul 811 Infanterie ‘Dej’ a fost dislocat în provincia Zabul începând cu luna mai 2010, sub comanda locotenent-colonelului Ioan CRISTUREAN, unde a executat până în luna decembrie a aceluiași an, operații de contrainsurgență și misiuni pentru asigurarea securității și libertății de mișcare în aria de responsabilitate, militarii batalionului adunând pe parcursul dislocării în povincia Zabul, Afganistan, peste 5000 de misiuni.

Batalionul 26 Infanterie ‘NEAGOE BASARAB’

În vara anului 2002, Batalionul 26 Infanterie ‘Neagoe Basarab’ era prima unitate tactică românească dislocată în Afganistan, în bază militară din Kandahar în cadrul Operațiunii, Enduring Freedom’ sub comanda maiorului Nicolae CIUCĂ. Era prima participare a Armatei Române la o operațiune de tip, combat’ după cel de-al doilea război mondial, ‘Scorpionii Roșii’ acționând în organica brigăzilor din compunerea diviziilor 82 și 101 americane, sub comanda coaliției internaționale.

În provincia Zabul, Batalionul 26 Infanterie, Neagoe Basarab’ a participat la misiunea ISAF VIII, în perioada ianuarie-iulie 2011 sub denumirea de Batalionul 26 Manevră ‘Scorpionii Roșii’. Cei peste 600 de militari aflați sub comanda locotenentui-colonel Dan IONESCU au executat aproximativ 4000 de misiuni, participând la operații în sprijinul păcii, sub comandă NATO, în cooperare cu celelalte forțe aparținând ISAF și ANSF, pentru sprijinirea GIRoA în procesul de menținere a securității, stabilității, de extindere a autorității guvernamentale, precum și pentru susținerea efortului de reconstrucție.

Din rândurile militarilor Batalionul 26 Infanterie, Neagoe Basarab’ au căzut la datorie trei militari.

În anul 2011 Drapelul de Luptă al batalionului a fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler, pentru militari, cu însemne de război.

Batalionul 20 Infanterie ‘DOLJ’

Militarii Batalionului 20 Infanterie ‘Dolj’ au participat la misiunea ‘ISAF III’, în perioada decembrie 2008 — iulie 2009, cu o companie în cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte ‘General Leonard Mociulschi’.

În perioada noiembrie 2010 — iunie 2011, cei peste 600 de militari ai Batalionului 20 Infanterie ‘Dolj’ sunt dislocați în teatrul de operații Afganistan, în provincia Zabul, sub denumirea de Batalionul de Manevră ‘Scorpionii Negri’. În această perioadă militarii craioveni, comandanți de locotenent-colonel Claudiu Mihail SAVA, execută operații de contrainsurgență, în parteneriat cu celelalte forțe aparținând ISAF și cu Forțele de Securitate Naționale Afgane, pentru sprijinirea Guvernului Republicii Islamice Afganistan (GIRoA) în procesul de menținere a securității, stabilității și extinderii autorității guvernamentale.

În perioada februarie — iulie 2014, Batalionul 20 Infanterie ‘Dolj’, a executat cu un efectiv de peste 500 de militari, ultima dislocare în provincia Zabul din teatrul de operații Afganistan, fiind și ultima misiune a Armatei României în acestă provincie. Militarii Batalionului 20 Infanterie ‘Dolj’, comandați de locotenent-colonelul Cătălin JIANU, au totalizat un număr de peste 1900 de misiuni de luptă, executate debarcat și îmbarcat pe tehnica de luptă din dotare.

Ca o recunoaștere a devotamentului, curajului și spiritului de sacrificiu manifestat de personalul Batalionului 20 Infanterie ‘Dolj’, precum și pentru rezultatele remarcabile obținute pe timpul misiunilor încredințate, Drapelul de Luptă al unității a fost decorat în anul 2009 cu Ordinul ‘Virtutea Militară’ în gradul de ‘Cavaler’ cu însemn de război pentru militari și în anul 2011 cu Ordinul ‘Virtutea Militară’ în grad de ‘Ofițer’ cu însemn de război.

Batalionului 495 Infanterie ‘Căpitan Ștefan SOVERTH’

Batalionul 495 Infanterie ‘Căpitan Ștefan Soverth’, comandat de locotenent colonel Dorin TOMA, a executat în perioada august 2011 — ianuarie 2012, operații de contrainsurgență în parteneriat cu un batalion din Armata Națională Afgană și forțele Poliției Naționale Afgane din districtele Shah Joy și Qalat, provincia Zabul, în scopul înfrângerii insurgenței, protejării populației, creșterii legitimității și capacității Guvernului Republicii Islamice a Afganistanului (GIRoA) și facilitării dezvoltării economice, pentru realizarea unui climat de securitate și stabilitate sustenabil.

Batalionul 495 Infanterie ‘Căpitan Ștefan Soverth’ a contribuit la efortul internațional al coaliției pentru stabilizarea Afganistanului prin instruirea structurilor de securitate locală și executarea în parteneriat cu Forțele Naționale de Securitate Afgane a peste 4000 de misiuni.

La încheierea misiunii, Drapelul de Luptă al batalionului a fost decorat cu Ordinul ‘Virtutea Militară’ în grad de ofițer, cu însemn de război, iar militari din cadrul batalionului au fost decorați cu medalii naționale și ale altor națiuni. Un număr de opt militari din cadrul batalionului au fost răniți, iar un militar și-a pierdut viața ca urmare a traumelor suferite.

Batalionul 191 Infanterie ‘Colonel Radu Golescu’

În perioada decembrie 2012 — iunie 2013, cu denumirea simbolică ‘Golden Lions’, batalionul a participat în efectiv complet, sub comanda locotenent-colonelului Iulian DANILIUC, în provincia Zabul, Afganistan, executând alături de Forțele Naționale de Securitate Afgane operații de contrainsurgență și misiuni pentru asigurarea securității și libertății de mișcare în aria de responsabilitate.

Ca semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul demonstrat în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate, pentru spiritul de sacrificiu, devotamentul și curajul excepțional dovedite de militarii unității pe timpul participării la misiuni internaționale, Drapelul de Luptă al Batalionului 191 Infanterie ‘Colonel Radu Golescu’ a fost decorat cu Ordinul ‘Virtutea Militară’ în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de pace.

Batalionul 32 Infanterie, Mircea’

În perioada februarie — august 2013, Batalionul 32 Infanterie, Mircea’, cunoscut și sub denumirea simbolică ‘Scorpionii galbeni’, a participat la misiunea ISAF, în provincia Zabul din Afganistan. La comanda batalionului a fost locotenent-colonel Cristian DAN. Batalionul a contribuit la asigurarea climatului de siguranță, în districtele Shah Joy, Qalat și Tarnak Wa Jaldak, din provincia Zabul, transferând patru baze militare înaintate către Forțele de Securitate Afgane, concomitent cu menținerea securității în aria de operații a batalionului. Drapelul de luptă al Batalionului 32 Infanterie ‘Mircea’ a fost decorat cu Ordinul ‘Virtutea Militară’ — în grad de Mare Ofițer cu însemn de război.

Batalionul 151 Infanterie, Războieni’

Batalionul 151 Infanterie, Războieni’ a fost dislocat în provincia Zabul, Afganistan, în perioada iulie 2013 — februarie 2014, și a executat, alături de partenerii de coaliție și Forțele de Securitate Naționale Afgane, misiuni în sprijinul guvernului Republicii Islamice Afganistan, care au inclus acțiuni împotriva forțelor insurgente precum și participarea la eforturile de reconstrucție și dezvoltare, de construire a capacităților locale, în particular în domeniul guvernării, extinderii legitimității și eficienței forțelor de securitate locale și pentru impunerea legii.

La finalul misiunii din cei aproximativ 500 de militari comandați de locotenent-colonelul Sergiu MUNGIU, 156 au fost medaliați de NATO, România și Statele Unite ale Americii.

Despre Fortele Speciale si structurile de sprijin participante la misiuni in teatrul de operatii din Afganistan intr-un articol viitor.

One Response to 12 ani in teatrul de operatii din Afganistan: Batalioane de manevra

  1. Macovei Remus says:

    Am studiat cu atenţie materialul şi din păcate nu am găsit nicio referire la Batalionul 341 Infanterie “Rechini Albi” care aparticipat la acţiunile din Afganistan, având un mort şi 7 răniţi. Poate reuşiţi să eliminaţi aceastp eroare. Ar fi păcat pentru militarii acestei unităţi să sufere această nedeptate!

    Roarmy.ro:

    Domnule colonel, asa cum am specificat la inceputul acestui “documentar”, compilarea a fost facuta prin preluarea unor postari ale echipei social media din MApN pe pagina de Facebook. Ne-ar face mare placere sa scriem despre toti, pentru ca mai sunt si alte structuri necuprinse aici, insa datele nu sunt disponibile. Daca domnia voastra este in posesia datelor si are amabilitatea de a le trimite, le vom publica cu placere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai mult...

Un „Internet Cookie” (termen cunoscut si ca „browser cookie” , „HTTP cookie” sau pur si simplu”cookie” ) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de catre un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului respectiv.Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Care sunt avantajele cookie-urilor? Un cookie contine informatii care fac legatura intre un web-browser (utilizatorul) si un web-server anume (website-ul). Daca un browser acceseaza acel web-server din nou, acesta poate citi informatia deja stocata si reactiona in consecinta. Cookie-urile asigura userilor o experienta placuta de navigare si sustin eforturile multor websiteuri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorillor: ex – preferintele in materie de confidentialitate online, optiunile privind limba site-ului, cosuri de cumparaturi sau publicitate relevanta. Continuand navigarea va exprimati acordul privind utilizarea cookie-urilor pe acest site.

Inchide